Acum citesti:
Presiune redusă sau întrerupere a apei în Sibiu și 10 localități
Intreg articolul 2 minute de lectura

Presiune redusă sau întrerupere a apei în Sibiu și 10 localități

Apă Canal Sibiu anunță că sâmbătă, 14 iulie, vor avea loc lucrări de cuplare a conductei de transport apă potabilă DN 600, pe tronsonul cuprins între râul Cibin și intersecția străzilor Zăvoi cu Asachi.

Lucrarea va fi executată în cadrul proiectului vizând modernizarea străzii Zăvoi, finanțat de Primăria Municipiului Sibiu. Având în vedere complexitatea lucrării, Apă Canal Sibiu va executa o serie de închideri de rețea precum și manevre de alimentare a zonelor afectate din alte rețele în vederea reducerii la minim a disconfortului creat abonaților săi. Operațiunile vor începe sâmbătă dimineața, la orele 4 urmând a fi încheiate în aceași zi, la orele 22.

Pe durata lucrărilor vor avea loc scăderi considerabile ale presiunii până la întreruperea totală a furnizării, funcție de consumul din rețea, pentru abonații din Zona Industrială Vest, zona Ogorului – Frunzei, str. Aviației ( parțial ) , Șoseaua Alba Iulia ( între strada Turda și strada Salzburg ), precum și din localitățile Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș, Hașag, Păuca, Presaca, Bogatu Român și Broșteni. La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure.

Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor patru autospeciale cu apă menajeră care se vor deplasa în zonele afectate, în funcție de solicitările primite la Dispecerat.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, telefon 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.