Carne de porc tranșată și depozitată în condiții jalnice. Polițiștii din Sibiu au descoperit un abator clandestin în care carcasele de porc erau tranșate într-o mizerie de nedescris, în mai multe încăperi pline de mucegai și igrasie iar lăzile în care era depozitată carnea erau ținute pe jos, printre sticle și borcane murdare. Trei persoane care au consumat produse cumpărate de acolo au ajuns la spital.
Polițiștii spun că abatorul imprrovizat nu avea nici un aviz sanitar iar carnea era apoi vândută direct către populație dar și prin intermediul unui magazin din apropiere. „Poliţiştii sibieni au identificat în municipiul Sibiu, un imobil format dintr-o curte şi mai multe încăperi, locaţie neavizată sanitar de către instituţiile statului, unde se desfăşurau activităţi de tranşare carcase de carne, prelucrate şi comercializate fie direct către populaţie, fie prin intermediul unui magazin aflat în imediata apropiere a acestei locaţii. 3 persoane care au achiziţionat produse din carne de la această sursă au necesitat internarea, fiind afectate fizic.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Încăperile au fost sigilate iar inspectorii sanitar veterinari au prelevat probe din cele 700 de kilograme de carne și preparate din carne pe care le-au și confiscat. Societatea prin intermediul căreia erau vândute produsele a primit o amendă de 600 de lei iar activitatea magazinului a fost suspendată temporar.
Aceste nereguli au fost depistate în cadrul unei acțiuni ample de combatere a ilegalităților economice. Polițiștii au constatat 11 infracţiuni şi au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 105.690 de lei. „Poliţiştii au efectuat 81 de acţiuni la nivelul judeţului Sibiu, fiind vizate activităţile de achiziţii, transport, depozitare şi comerţ a mărfurilor alimentare, legume, fructe, alcool, băuturi alcoolice, ţigarete, tutun, precum şi obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă. În cadrul activităţilor au fost verificaţi 314 agenţi economici şi 203 persoane fizice, fiind aplicate 311 sancţiuni contravenţionale în valoare de 105.690 lei. Totodată, au fost confiscate mărfuri şi bunuri în valoare 137.564 lei, din care: 1.449 kg carne şi alte produse alimentare în valoare de 30.260 lei, 2.970 kg fructe în valoare de 7.425 lei, 2.478 ornamente şi brazi de iarnă în valoare de 2.147 lei, 700 l alcool şi băuturi alcoolice în valoare de 1.974 lei şi 196.680 ţigarete în valoare de 98.340 lei.” a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Deasemenea au fost întocmite 11 dosare penale pentru infracțiuni de evaziune fiscală. La ampla acțiune ce sa desfășurat în perioada 1 decembrie-4 ianuarie au participat 152 de poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice, Serviciului Rutier, poliţiilor municipale şi orăşeneşti, în echipe mixte cu reprezentanţi ai OPC Sibiu şi DSVSA Sibiu.