15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Mai mulți angajați ai unei firme de pază din Mediaș au protestat pentru neplata salariilor

Cele mai citite

protest medias angajati paza 1Peste 20 de persoane au protestat vineri după-amiază în fața unei firme de pază din centrul istoric al municipiului Mediaș, unde aceștia sunt angajați, față de neplata salariilor de către angajator, din luna februarie și până în prezent. Aceștia spun că au mai avut o întâlnire cu șeful direct al firmei, însă li s-a spus că banii o să vină, cine nu vrea să aștepte, este liber să plece. Vineri, muncitorii nu au găsit pe nimeni din conducere, menționând că nu au avut bani să-și plătească facturile, astfel că au rămas fără utilități și fără ce oferi copiilor pe masă.

„Suntem un grup care asigură servicii de pază, nu facem șuruburi. Compania la care suntem încă angajați, în data de 19 iulie a intrat în insolvență. Noi am făcut anumite demersuri, dar nu prea am fost băgați în seamă. Ultimul salar l-am luat în februarie. Am discutat cu reprezentanții Casei de Insolvență Cluj și ne-au spus că murim cu dreptatea în mână, dacă nu facem anumite demersuri. Noi toți, de aici trăim, de aici ne achităm facturile, însă cum nu am m ai primit bani, am rămas fără utilități. Ai băiat sau fată și nu ai ce să-i pui în ghiozdan”, ne-a spus unul dintre protestatari.

Reprezentanții ITM Sibiu spun că au fost înregistrate trei sesizări pentru neplata salariilor la respectiva firmă de pază, urmând ca plata creanțelor salariale să se facă din fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, conform legii 200/2006.

„La Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu au fost depuse trei sesizări, pentru neplata salariilor la respectiva firmă de pază din Mediaș. Aceste trei sesizări au fost soluționate în urma controalelor efectuate de inspectoriide muncă de la ITM Sibiu și s-au formulat răspunsuri, către toate cele șapte persoane care sesizau neplata salarială. În acest sens, informăm salariații că pentru firma de pază a fost deschisă procedura de insolvență, așa cum au primit de la răspunsurile venite de la ITM Sibiu și plata creanțelor salariale se va face din fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, conform legii 200/2006, de către Casa de Insolvență Transilvania”, a declarat pentru Ziarul Sibiu 100 %, Ana Ghancea, purtătorul de cuvânt al ITM Sibiu.

Cel mai probabil angajații mai au mult de așteptat până să-și recupere salariile restante.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect