12.2 C
Sibiu
joi, martie 28, 2024

Ziua Monumentului Necunoscut a fost marcată la Ighişul Nou

Cele mai citite

Comunitatea locală din satul aparţinător Mediaşului, Ighişul Nou, a marcat duminică Ziua Monumentului Necunoscut. Evenimentul a  fost organizat de Consistoriul Evanghelic Mediaş şi face parte din proiectul „Descoperă Sufletul Transilvaniei”, proiect cu finanţare  europeană în care vor fi restaurate 18 biserici fortificate, printre care şi Biserica din Ighişul Nou.

Cei prezenţi au  vizitat şantierul de renovare a bisericii fortificate, expoziţia de fotografii cu cele 18 cetăţi care sunt în curs de renovare, au luat parte la  o slujbă în cele două limbi română şi germană şi au urmărit un documentar despre saşi şi cetăţile bisericeşti, vechi de peste 70 de ani.  Seara s-a încheiat prin lansarea a 40 de lampioane. Organizatorii au dorit să atragă atenţia societăţii româneşti asupra Bisericilor  Fortificate.

{gallery}ziua_monumentului{/gallery}

„Data de 8 septembrie este pentru bisericile noastre Naşterea Mariei. Data de 8 septembrie nu este numai în Germania aşa numită zi a  Monumentului deschis „Ziua Porţilor Deschise”, la monumente probabil mai puţin cunoscute. Prin proiectul Bisericii Evanghelice din  România „Descoperă sufletul Transilvaniei”, am organizat în Ighişul Nou lângă Mediaş o seară a porţilor deschise. S-a vizitat şantierul,  renovarea Bisericii Fortificate, cuprins într-un proiect cu finanţare europeană pe lângă alte 17 cetăţi. S-a slujit o rugăciune în două  limbi, germană şi română. A fost expus o expoziţie cu fotografii de la toate cele 18 cetăţi fortificate şi s-a văzut şi un film vechi din  1933, probabil cel mai vechi documentar despre saşi şi cetăţile bisericeşti. Seara s-a încheiat cu pahar de vin parohial din Ighişul Nou  iar la sfârşit s-au ridicat către cerul nocturn 40 de lampioane”,susţine preotul Gerhard Servatius-Depner.

Biserica Evanghelică din România a lansat acum aproximativ trei luni la Bucureşti o iniţiativă turistică purtând genericul “Descoperă  sufletul Transilvaniei”, pentru salvarea bisericilor fortificate săseşti. Un numar de 180 de biserici fortificate din Transilvania pot fi  descoperite de turiştii români şi străini. Mai multe biserici datează încă din secolul al XII-lea. După emigrarea comunităţilor săseşti în  Germania, multe dintre biserici au rămas nefolosite.

Intenţia Bisericii Evanghelice este de a unifica eforturile locale de promovare turistică şi întreţinere a lăcaşurilor de cult din zona  geografică de la Orăştie (jud. Hunedoara) până la Dărăuşeni (jud. Braşov).

Bisericile fortificate sunt astăzi într-o stare avansată de pericol sau distrugere prin vandalizare sau degradare, iar înscrierea lor în  circuitul turistic naţional şi internaţional ar putea fi o nouă şansă de a le păstra şi valorifica.

 

 

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Peste 18.000 de persoane din Sibiu au buletinele expirate

La finalul lunii februarie 2024, în Registrul național pentru evidența persoanelor, au fost înregistrate 18.630 de persoane cu acte...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect