studentessa-disperata-unicusano

Eveniment 17.02.2017

Cât îi costă pe studenți trenul gratuit!

Studenţii nu vor avea gratuitate pe tren, decât pe distanţele dintre localitatea de domiciliu şi cea în care se află unitatea de învăţământ frecventată, potrivit unui amendament avizat de Comisia de Buget cu privire la legea de aprobare a OUG care a introdus această facilitate. Cu toate acestea, unul dintre autorii amendamentului, senatorul PNL Florin Cîțu, a anunțat astăzi pe un site de socializare că renunță la el.

În 1 februarie a intrat în vigoare o Ordonanță de Guvern care permitea studenților, indiferent de forma de învățământ pe care o frecventează, să circule gratuit cu trenul. În 14 februarie, însă, potrivit Digi 24, Comisia pentru buget a Senatului a avizat favorabil, dar cu amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 2/2017.

Unul dintre amendamente se referă la restricţionarea gratuităţii de transport CFR doar pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care studentul frecventează cursurile.

Al doilea amendament extinde beneficiul gratuităţii călătoriilor CFR şi asupra elevilor din clasele a IX-a – a XII-a.

Amendamentele au fost admise cu majoritate de voturi.

Autorii primului amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL).

Autorii celui de-al doilea amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Mihu Ştefan (PSD).

Digi 24 prezintă și poziția reprezentanților CFR, ulterioară intrării în vigoare a Ordonanței. Aceștia au precizat că studenţii trebuie să aibă asupra lor un bilet de călătorie valabil şi a explicat şi de ce: „Călătoriile gratuite acordate studenților presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de Statul Român și sunt decontate de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât PENTRU evitarea unor situații neplăcute (ex supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenți!) prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și PENTRU acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea.”

Precizăm că studenții vor putea cumpăra bilete online sau de la automate atunci când Ministerul Educației va pune la dispoziția Ministerului Transporturilor baza de date privind Registrul Matricol Unic cu evidența Studenților înmatriculați în instituțiile de învățământ acreditate conform HG 42/2017”, adăuga compania.

Pe de altă parte, senatorul PNL Florin Cîțu, a anunțat astăzi pe Facebook, că renunță la această propunere. Acesta susține că amendamentul său a fost admis de către PSD doar ca să marcheze alte „cheltuieli faraonice” prevăzute în bugerul pe 2017. El a scris: „Renunț. Nu am să cad în capcana PSD.”

Ad