Grindeanu

Politica 18.06.2017

Grindeanu: Asistăm la un război personal purtat de un singur om

„Asistăm la un război personal, purtat de un om, Liviu Dragnea, și de un grup restrâns din jurul său, într-un moment în care România avea în față o mare oportunitate, cu o economie care înregistrează creșteri record”, a declarat, duminică, premierul Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.

„Astăzi asistăm la un război personal purtat de un om și de un grup restrâns din jurul său împotriva intereselor propriului partid și a Guvernului. Este tot ce se putea mai rău întâmpla României, într-un moment în care România avea în față o mare oportunitate. Avem o economie care înregistrează creșteri record, și asta nu o spunem noi, ci o spun Uniunea Europeană și toate organismele financiare, și ne bucurăm de o deschidere extraordinară în cancelariile occidentale. Au fost eforturi imense pentru a pune România pe făgașul corect și să reîncepem să contăm cu adevărat. (…) Liviu Dragnea folosește partidul pentru a-și dărâma propriul guvern. Este inadmisibil”, a declarat Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria.

Premierul a comparat situația politică din România cu aceea a unui atlet care a luat startul bine, dar îi sunt puse piedici.

“Așadar, aș face o comparație: imaginați-vă un atlet care a plecat foarte bine din blocstarturi, cel mai bine, are toate șansele să câștige cursa și vine Liviu Dragnea din tribună și, după ce l-a aplaudat, îi pune piedică, nu cumva să ajungă la linia de finiș. Cam așa este situația în România în aceste zile, pentru că ne aflăm aici datorită dorinței exclusive a dlui Liviu Dragnea de a avea toată puterea într-o singură mână”, a afirmat Grindeanu.

Sursa: agerpres.ro

Ad