Iohannis

Politica 21.06.2017

Iohannis: Fac un apel la PSD să nu introducă în pachetul de negocieri autonomia pe criterii etnice

Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel către social-democrați să nu introducă autonomia pe criterii etnice în pachetul de negocieri, transmite Agerpres.  “Este natural să existe astfel de negocieri și chiar dacă sunt în aceste zile in Berlin am fost în permanență informat, și nu e cazul să apară impresia că nu știu ce se petrece în țară. Aceste negocieri în principiu sunt normale. Însă dacă ați adus vorba de negocieri știu că unele au început, pe urmă au intrat în sincope. Vreau și pe această cale să solicit PSD-ului să-și rezolve problema pe care singur a creat-o. În același timp, atrag atenția PSD-ului să nu introducă în pachetul de negociere chestiuni care nu trebuie negociate. De exemplu, mă gândesc că nu trebuie să se negocieze cu această ocazie vreun fel de autonomie pe criterii etnice. Sunt chestiuni care în România nu sunt dorite, sunt chestiuni care nu trebuie negociate sub presiunea unei situații deosebite”, a declarat șeful statului la Berlin, la finalul unui eveniment dedicat aniversării relațiilor România — Germania.

Întrebat cum ar prefera să fie rezolvată criza politică de la București, președintele a arătat că ar trebui rezolvată în așa fel încât să se termine repede. “Eu vreau să se rezolve criza în așa fel încât să terminăm repede, să reintrăm într-o zonă de stabilitate și facem tot ce trebuie să facem ca să ducem România înainte. Am menționat și astăzi și ieri și o să continui și în zilele următoare — situația foarte bună economică a României, faptul că suntem văzuți ca și parteneri serioși, de încredere și toate aceste lucruri în niciun caz nu trebuie să le punem sub semnul întrebării sau să dăm impresia că din cauza unor dispute în interiorul partidului majoritar România intră într-o instabilitate. Deci, ceea ce-mi doresc eu pentru România este o terminare urgentă a crizei și reluarea normalității”, a detaliat Iohannis. Potrivit acestuia, într-o democrație parlamentară, așa cum este România, viabilitatea unei majorități se testează prin vot. “Asta vom urmări mâine”, a adăugat șeful statului.

Ad