Turcan despre consultarile de la Cotroceni

Politica 24.06.2017

Turcan: Oricând PNL poate să ajungă la guvernare. Nu vom ezita să ne asumăm guvernarea

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Raluca Turcan, a declarat la Mediaș, la ședința Biroului Permanent Județean al Partidului Național Liberal că oricând PNL ar putea ajunge la guvernare, însă până atunci își va face datoria de partid de opoziție dacă PSD va demonstra că are încă majoritate în Parlament. De asemenea, Turcan a menționat faptul că în cazul în care PSD și ALDE nu vor mai avea majoritate, Partidul Național Liberal nu va ezita să își asume guvernarea. Raluca Turcan a mai declarat că după consultările de luni de la Cotroceni, Partidul Național Liberal va anunța exact care va fi poziția pe care o va adopta. “În privința mandatului pe care Partidul Național Liberal îl va avea la consultările de la Cotroceni, concluzia în urma discuțiilor cu colegii noștri este următoarea: Partidul Național Liberal a fost și rămâne un garant ferm al respectării Constituției. Următorul pas constituțional pentru soluționarea crizei generate de PSD este la președintele Klaus Iohannis. În urma acestor consultări cu președintele Klaus Iohannis vom vedea dacă în continuare dacă PSD și ALDE au majoritatea în Parlament și dacă această majoritate există în continuare în Parlament, atunci Partidul Național Liberal își va face datoria de partid de opoziție. Oricând PNL poate să ajungă la guvernare. Nu asta este problema. Asigurarea Guvernului României nu este o chestiune de orgoliu politic, este o chestiune de responsabilitate, de stabilitate și funcționalitate. Așadar, ca un Guvern să fie funcțional și să aducă bunăstare sau măcar să creeze perspectiva de bunăstare, trebuie să aibă majoritate parlamentară. Ca această criză politică declanșată de PSD să fie oprită, trebuie o majoritate parlamentară. Dacă vom constata că aveastă majoritate parlamentară din jurul PSD nu mai există, nu vom ezita să ne asumăm guvernarea. Însă în momentul de față, scriptic, cei di PSD și ALDE au în continuare majoritate parlamentară. Vom anunța luni la consultările de la Cotroceni exact această analiză pe care am făcut-o în interiorul Partidului Național Liberal tocmai ca pe viitor tot ceea ce se poate întâmpla bine în România să se regăsească și la nivelul cetățeanului de rând”, a spus prim-vicepreședintele PNL.

Ad