Iohannis legi justitie

Politica 6.09.2017

Tudose, despre relația cu Iohannis: Ne consultăm pe politică externă și pe politică de apărare

Prim-ministrul Mihai Tudose a afirmat, marți, că are “o relație normală”cu președintele Klaus Iohannis, precizând că se consultă cu acesta “pe politică externă” și “pe politică de apărare”, transmite Agerpres.  Întrebat la TVR 1 cum ar caracteriza relația sa cu șeful statului, premierul a răspuns: “O relație normală, între un prim-ministru și un președinte ai aceleiași țări. Vorbim, ne consultăm pe politică externă, pe politică de apărare. Este președintele României”. Totodată, chestionat cum a primit președintele Iohannis vestea că Adrian Țuțuianu a demisionat din funcția de ministru al Apărării, premierul Tudose a precizat: “A spus că este decizia mea și, dacă îi trimit înlocuitor, este în regulă. I-am spus numele, a spus: ‘Este în regulă, aștept hârtiile'”. Pe de altă parte, șeful Guvernului a susținut că are o relație de prietenie cu președintele PSD, Liviu Dragnea, cu care se afla la masă atunci când presa a anunțat faptul că ar fi probleme privind plata salariilor în sistemul militar. “Eram cu el la masă, iertați-mă, nu te duci la masă cu unul care… Ne-am dus să ne punem ciorbele în cap? Nu. Ne-am dus pur și simplu ca doi prieteni, doi colegi, la masă”, a declarat Tudose. Întrebat dacă l-a invitat Dragnea la pescuit până în prezent, Tudose a spus că nu mai pescuiește “nici măcar de dragul unei poze”. “Eu sunt de la Brăila, am pescuit în viață până la vreo 18 ani — 19 ani, așa încât îmi ajunge, nu mai, mi s-a luat”, a mai afirmat Tudose.

Ad