Acum citesti:
Raluca Turcan: PNL a solicitat o finanțare adecvată pentru Autoritățile Publice Locale!
Intreg articolul 2 minute de lectura

Raluca Turcan: PNL a solicitat o finanțare adecvată pentru Autoritățile Publice Locale!

Deputatul Partidului Național Liberal, Raluca Turcan, susține prin intermediul unui comunicat de presă că propunerea PNL prin care impozitul pe venit să râmână în întregime la nivelul autorităților locale a fost respins de către majoritatea din Parlamentul României. Raluca Turcan atrage atenția asupra faptului că odată cu măsurile fiscale ce vor intra în vigoare din prima zi a anului viitor, administrațiile locale din România vor pierde sume uriașe.

„Cu buldozerul mașinăriei de vot, PSD și ALDE au respins propunerea noastră ca impozitul pe venit să rămână în procent de 100% la nivelul autorităților administrațiilor publice locale. Prin aprobarea amendamentului NU s-ar fi dat bani mai mulți, ci asiguram primăriilor finanțarea măcar la nivelul anului 2017, pentru că, prin măsurile fiscale care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, primăriile din România vor pierde cca. 5,8 miliarde! Singura primărie care nu pierde, ci câștigă, este cea a doamnei Firea!

Dezbaterea solicitată de PNL ar fi trebuit să fie serioasă și aplicată, astfel încât să nu aruncăm primăriile într-un dezastru financiar și să identificăm în Parlamentul României surse de compensare a pierderilor la bugetelor locale produse prin duiumul de ordonanțe de urgență aprobate de Guvern. Votul acesta era atât de important încât nu ne puteam permite să ne jucăm cu mânuțele pe sus.

Am solicitat vot prin apel nominal la amendamentul care se referă exact la bugetele autorităților locale astfel încât fiecare dintre noi, în momentul în care se va duce în localitatea din care provine să poată să își privească primarul sau cetățeanul în ochi și să îi spună exact ce a făcut în Parlament pentru binele acelei comunități”, se arată în comunicatul de presă semnat de Raluca Turcan.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.