Acum citesti:
PSD Sibiu – Semnal de alarmă asupra managementului defectuos pe care Daniela Cîmpean îl desfășoară la CJ Sibiu
Intreg articolul 2 minute de lectura

PSD Sibiu – Semnal de alarmă asupra managementului defectuos pe care Daniela Cîmpean îl desfășoară la CJ Sibiu

Reprezentanții PSD Sibiu au transmis un comunicat de presă după ședința Consiliului Județean de marți după amiază. Vă prezentăm integral comnicatul de presă.

Deși au fost mai multe voturi pentru demitere, 12 pentru și 8 împotrivă, datorită legii actuale, Daniela Cîmpean rămâne președinte al Consiliului Județean Sibiu. Proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcție a președintelui Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, proiect inițiat de consilierii județeni al PSD, a fost supus la vot pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Județean din data de 30.01.2018. Proiectul a obținut 12 voturi pentru și 8 împotrivă, dar datorită legii actuale, care prevede că președintele Consiliului Județean Sibiu poate fi eliberat din funcție doar cu votul a două treimi dintre consilieri, proiectul nu a fost adoptat. Reamintim faptul că, prin acest demers, PSD Sibiu a încercat să tragă un semnal de alarmă asupra managementului defectuos pe care Daniela Cîmpean îl desfășoară la Consiliul Județean Sibiu, la fel cum și Președintele FDGR, domnul Paul Jurgen Porr a transmis același mesaj, dar sub altă formă: ”Este un cartonaș galben arătat doamnei președinte Daniela Cîmpean. (…) Doamna Cîmpean ar trebui totuși să mediteze la cele semnalate și ar trebui să îndrepte câte ceva”.

Consilierii județeni ai PSD, cei care au inițiat proiectul de demitere, au fost extrem de dezamăgiți de atitudinea Danielei Cîmpean și de tactica de vot adoptată de membrii grupului PNL (care au evitat să își arate deschis susținerea pentru liderul lor, preferând să stea cuminți în bănci). ”Din păcate Daniela Cîmpean nu a învățat nimic. După ședința de Consiliu Județean, la întâlnirea cu presa, declarațiile ei au fost în aceeași notă de aroganță, total lipsite de substanță și dovedind încă o dată incompetența cu care ne-a obișnuit. În plenul ședinței de consiliu, Daniela Cîmpean nu a răspuns expunerilor de motive invocate pentru demitere, evitând astfel o <<confruntare>> directă cu inițiatorii proiectului.

Sperăm totuși ca, oricât de greu i-ar fi, doamna Cîmpean să renunțe la consacratele obiceiuri PDL-iste care au făcut atâta rău românilor și implicit sibienilor, chiar dacă, știm cu toții, ea este o creație a vechiului PDL” a declarat Cătălin Dorian Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni PSD.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.