13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Grindeanu, despre proteste: Multe dintre opinii sunt distorsionate, sunt anumite lucruri clar politice acolo

Cele mai citite

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică, la Antena 3, că susţine libera exprimare în mod paşnic, dar a observat la protestele din ultima săptămână opinii „distorsionate”, însoţite de mesaje jignitoare, pe o „tonalitate” mult prea ridicată, şi a adăugat că există „lucruri clar politice” în aceste proteste. El a criticat şi prezenţa de săptămâna trecută a lui Klaus Iohannis la proteste, afirmând că a fost o „surpriză neplăcută”.  „Respect opiniile argumentate. E un drept legal să protestezi în România, atâta timp cât o faci paşnic şi nu deranjezi pe alţii, pentru că dacă se depăşeşte acestă limită intrăm într-o cu totul altă zonă. (…) Am văzut şi am urmărit cu atenţie opiniile care au reieşit din aceste mitinguri. Multe dintre ele pot să le cataloghez că au avut poate distorsiuni. A contat sursa sau modul în care au fost prezentate”, a spus Grindeanu, întrebat despre protestele care au loc duminică seara în Capitală, dar şi în alte oraşe din ţară. Premierul a subliniat că el crede în libertatea de exprimare, dar „aceasta trebuie să fie însoţită de bun-simţ”. „Nu cred foarte mult în jigniri şi în lucruri care prin modul abrupt în care încerci să le exprimi că aceste lucruri duc la ceva bun”, a continuat el, într-o discuţie privind mesajele scandate în stradă.
Grindeanu a continuat să critice modul în care mesajele sunt reflectate în cadrul protestelor. „Nu mi se pare că argumentele însoţite de agresivitate verbală sunt cele care trebuie să primeze. De multe ori, această hiperbolizare e binelui şi fanatismul în a crede că ceea ce gândeşti tu e corect s-ar putea să ducă la rău”, a afirmat el.
Prim-ministrul a mai spus că există „semnale” că protestele au fost politizate. „Am urmărit tot ceea ce s-a întâmplat, şi ceea ce s-a strigat, şi sunt semnale, sunt anumite lucruri clare politic în aceste întâlniri, cum sunt oameni care sunt veniţi în piaţă fără de culoare politică, dar în urmă cu şase săptămâni noi am avut alegeri. Cele mai bune sondaje, păreri, modul în care te exprimi într-o ţară democratică se fac prin alegeri, iar noi am câştigat aceste alegeri”, a spus el. Întrebat dacă se aştepta ca preşedintele Klaus Iohannis să devină un oponent în această situaţie, Grindeanu a afirmat că a avut o „surpriză neplăcută”. „Pentru mine, a fost o surpriză neplăcută prezenţa preşedintelui în stradă săptămâna trecută. Eu am încercat în această perioadă să am o relaţie instituţională corectă cu Administraţia Prezidenţală. Ba chiar poate de multe ori am lăsat de la mine anumite lucruri, tocmai pentru a avea dialog, pentru a ne vedea fiecre dintre noi, dintre Guvern, Administraţie Prezidenţială, Parlament, celelalte instituţii, de a lăsa de o parte politica şi de a ne ocupa de administrarea ţării”, a spus Grindeanu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vremea în aprilie: temperaturi mai ridicate decât cele normale perioadei

Pe tot parcursul lunii aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.Săptămâna 1-8 aprilieValorile termice...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect