Dragnea

Politica 14.02.2017

Termen în procesul lui Dragnea la ÎCCJ

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) dezbat, marți, un nou termen în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, relatează Agerpres.

La ultimul termen, din 31 ianuarie, procesul a fost amânat deoarece trei dintre inculpați nu și-au angajat avocat. De la proces a lipsit fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, care a transmis prin avocat că dorește să fie judecată în lipsă.

Dosarul a fost trimis în instanță de DNA pe data de 15 iulie 2016, Dragnea fiind acuzat de săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

În același dosar, a fost trimisă în judecată și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman.

Ancheta în acest caz a început în anul 2012, după ce procurorii au primit informații că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, ar fi cerut mită de la familiile care doreau urgentarea procedurilor de adopție în cazul copiilor instituționalizați.

Sursa: agerpres.ro

Ad