Politica 30.03.2017

Ce spune PSD despre ministrul Justiției

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a declarat miercuri, pentru News.ro, că, până la o poziţie exprimată de liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, partidul îl susţine în continuare pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după prezentarea raportului privind activitatea Codruţei Kovesi la şefia DNA şi a procurorului general Augustin Lazăr.  “Ne-am exprimat susţinerea pentru ministrul Justiţiei indiferent de rezultatul raportului şi de concluzii”, a precizat Adrian Dobre. Întrebat dacă partidul îl susţine în continuare pe Tudorel Toader şi nu are nimic de obiectat legat de analiza acestuia, social-democratul a spus: “Până la o altă poziţie a partidului exprimată de preşedinte, nu”. Dobre a ţinut să precizeze că raportul prezentat de ministrul Justiţiei este “valoros” şi conţine şi lucruri bune, fiind sesizate “foarte clar” discrepanţele care sunt între puterile statului. “Nu facem analiză pe text, sunt şi lucruri bune care au fost evidenţiate în raportul respectiv, în sensul în care au fost precizate foarte clar relaţia dintre procuror şi ministrul Justiţiei, au fost sesizate foarte clar nişte discrepanţe care sunt în expresia puterilor statului român, au fost trasate nişte limite între puterile statului. În sine, raportul este valoros”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PSD. El a mai spus că social-democraţii îl susţin pe Tudorel Toader, deoarece “aşa este firesc să fie”. “Din punct de vedere politic, aşa cum am enunţat şi până la prezentarea acestui raport, indiferent de concluzia pe care ministrul Justiţie a decis să o ia, îl susţinem pentru că aşa este firesc să fie”, a conchis Adrian Dobre.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că în acest moment nu este oportună revocarea procurorului general, Augustin Lazăr, şi a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. “Evaluând toţi factorii de constituţionalitate, legalitate şi oportunitate am apreciat că în acest moment nu este oportună declanşarea mecanismului instituţional de revocare a procurorului general şi a şefei DNA”, a spus Tudorel Toader. Conferinţa de presă în care ministrul Justiţiei a prezentat raportul de evaluare a procurorului general al României şi a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a durat aproape 45 de minute.

Ad