iurian

Sanatate 26.06.2017

Dr. Sorin Iurian: Faringita streptococică (I)

În continuare voi încerca să analizez câteva aspecte referitoare la faringita streptococică, afecțiune nu doar frecventă, dar și problematică în ceea ce privește terapia și diagnosticul. În rândurile ce urmează, termenul „faringită streptococică” se va referi strict la faringita cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A, celelalte etiologii reprezentând indicație terapeutică specifică.

Și acum o scurtă „paranteză” privind posibilele etiologii ale faringitei acute, pentru a analiza faringita streptococică într-un context mai larg. Etiologia bacteriană include: Streptococ hemolitic grup A, streptococi hemolitici grup C, G (în prezent fără recomandare de tratament), Arcanobacterium haemolyticum (la adolescenți), Neisseria gonorrhoeae, Corynebacterium diphteriae (agentul etiologic al difteriei, în prezent prevenibilă prin vaccinare), flora anaeroba mixtă (angina Vincent), Francisella tularensis etc. Amintim și cauzele virale ale faringitei: Adenovirus, Herpes simplex virus 1 si 2, Coxackie virus, Rhinovirus, Coronavirus, virusurile gripale A si B, virusurile paragripale, virusul Epstein-Barr, Cytomegalovirus, HIV. Alte etiologii se referă la Mycoplasma pneumoniae, Chlamydophila pneumoniae și Chlamydophila psittaci.

Privitor la faringita streptococică, câteva considerații:

1. Diagnosticul de certitudine al faringitei streptococice necesită testare bacteriologică: exsudat faringian sau test rapid de detecție antigen streptococic (TDAS). Sigur că există criterii clinice ce orientează spre etiologia virală sau cea bacteriană (streptococică), dar aceste criterii nu sunt suverane. De exemplu, semnele ce indică cu probabilitate etiologia virală sunt unele manifestări de acompaniament: conjunctivita, aftele bucale, răgușeala (disfonia), tusea. Erupția cutanată scarlatiniformă, debutul brusc al durerii faringiene, contactul recent cu un pacient cu infecție streptococică pledează mai degrabă pentru etiologia bacteriană. Dar, așa cum am menționat deja, aceste semne sunt orientative, doar testele de identificare bacteriologică conferă certitudinea etiologică. Standardul diagnostic al faringitei streptococice este reprezentat de exsudatul faringian clasic (însămânțare pe mediul de cultură). TDAS este înalt specific pentru diagnosticul de faringită streptococică (pozitivitatea lui confirmă infectia cu streptococ grup A), dar negativitatea sa nu exclude infecția (sensibilitate redusă, 70%). Deci, un TDAS negativ poate fi completat cu exsudatul faringian (cultură), dacă suspiciunea de etiologie streptococică la pacientul respectiv se menține.

2. Există afecțiuni în care pacientul prezintă febră, asociată cu adenopatie subangulo-mandibulară și depozite amigdaliene, boli care nu sunt determinate de streptococ. De aceea instituirea terapiei ar trebui amânată până la confirmarea/ infirmarea streptococului prin exsudatul faringian sau prin testul TDAS.

3. Testarea titrului ASLO NU este utilă, deoarece semnifică infecție veche și nu infecție recentă. Mai mult, titrul ASLO crescut NU reprezintă indicație de tratament. Merg mai departe cu această idee și aș recomanda restrângerea pe cât posibil a acestei testări care de multe ori conduce la temeri nejustificate din partea părinților și, din păcate, la antibioterapie nejustificată.

4. Testarea exsudatului faringian ptr. copiii cu vârsta sub 3 ani nu se recomandă de rutină, riscul de reumatism articular și glomerulonefrită fiind redus (se justifică testarea în cazul în care micul pacient are contact cu un alt pacient cu streptococ grup A și, în plus, prezintă simptome ca febră și dureri la înghițit).

5. Repetarea exsudatului faringian după tratament nu se recomandă decât în cazuri selecționate (persistență simptomatologie).

Va urma

Ad