Femeie insarcinata site

Sanatate 10.07.2017

STUDIU/Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate afecta negativ mai multe generații de copii

Cercetătorii atrag atenția viitoarelor mame cu privire la riscurile la care își expun atât proprii copii, cât și nepoții și strănepoții, atunci când consumă alcool în timpul sarcinii. Un studiu realizat recent la Universitatea Riverside din California, Statele Unite, citat de Agerpres, arată faptul că alcoolul consumat de mamă poate provoca tulburări din spectrul fetopatiei alcoolice (FASD).

Astfel, ar fi afectată anatomia neocortexului, regiunea din creier responsabilă de comportamentul complex și de cogniție. Ca urmare, descendenții se pot confrunta cu tulburări de comportament, motorii și anxioase.
”Anterior, se credea că expunerea prenatală la etanol ca urmare a consumului maternal de alcool nu are efect decât asupra descendenților expuși în mod direct, asupra embrionului sau a fetusului din uter. Însă acum deținem dovada că efectele expunerii prenatale la alcool pot persista în mod transgenerațional și pot afecta în mod negativ următoarele generații de copii, care nu au fost niciodată expuse la alcool”, notează într-un comunicat de presă Kelly Huffman, cadru didactic la universitatea menționată.

Rezultatele la care au ajuns oamenii de știință au la bază experimente realizate pe șoareci.
În cadrul cercetării, oamenii de știință au modificat genetic un șoarece cu model FASD și au studiat evoluția creierului și a comportamentului pe parcursul a trei generații. Ei au identificat expresii genice atipice, o dezvoltare neobișnuită a rețelei neuronale din neocortex și deficite la nivel comportamental în cazul generației expusă în mod direct la alcool.
De asemenea, rezultatele studiului au dezvăluit că generațiile ulterioare de șoareci, care nu au fost expuse în mod direct la alcool, manifestau tulburări de neurodezvoltare și comportamentale similare exemplarelor care fuseseră expuse în mod direct la alcool.

”Am descoperit că greutatea corporală și mărimea creierului au fost reduse în mod considerabil la toate generațiile sau la toate animalele expuse la etanol în perioada intrauterină în comparație cu grupul de control; toate generațiile de șoareci expuși la etanol au prezentat o creștere a tulburărilor anxioase și depresive și deficite senzori-motorii. Prin demonstrarea puternicelor efecte transgeneraționale asupra unui șoarece modificat genetic cu model FASD, expus la etanol în perioada intrauterină, sugerăm că FASD poate fi o boală ereditară în cazul oamenilor”, susține Huffman.

Ad