072810501863073344

Sanatate 29.07.2017

“Până la capăt…”, motto-ul taberei dedicate persoanelor cu dizabilități

Asociația ‘Ridică-te și umblă’ pentru persoane cu dizabilități organizează anual o tabără dedicată persoanelor cu dizabilități, anunță Agerpres.

Stupini- Brașov a fost locul în care s-a desfășurat tabăra anul acesta, în perioada 16-23 iulie, aducând la un loc 140 de persoane cu dizabilități din toată țara, asistate de voluntarii asociației și de membri de familie, însumând aproximativ 200 de persoane. Motto-ul taberei a fost: ‘Până la capăt’.

Sub semnul unei socializări de excepție, cei două sute de participanți au excelat în activități sportive, în muzică, poezie, jocuri de cunoaștere, serate, pe fondul unei excursii de neuitat la muzeul satului din Sibiu, a ieșirii în Piața Sfatului din Brașov și în Poiana Brașov.

Două evenimente majore s-au desfășurat pe parcursul taberei : aniversarea a șapte ani de la înființarea asociației ‘Ridică-te și umblă’ pentru persoane cu dizabilități, la care au participat domnișoara Laura Ostave și domnul Teodor Gui, consilieri ai președinteleui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), Adrian Vlad Chiohan și concertul final al taberei susținut de persoanele cu dizabilități, la care au fost prezenți: președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Daniela Tontsch, alături de soțul său, Klaus, doamna Claudia Bratan, reprezentant al CNDR și domnul Teodor Bratan.

Asociația ‘Ridică-te și umblă’ este organizată în 21 de sucursale și numără peste 3000 de persoane cu dizabilități, având peste 1500 de voluntari activi.

Sursa: agerpres.ro

Ad