pediatrie pompeiu onofreiu

Sanatate 23.08.2017

Piure cu stafilococ servit copiilor la o pensiune din Păltinis

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către reprezentanţii DSP Sibiu, din probele biologice recoltate de la copiii prezentaţi în Compartientul de Primire a Urgenţelor al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu în data de 10 august s-a identificat la unul dintre pacienţi Stafilococ aureu.

”Dintre probele alimentare găsite la faţa locului (ciorbă de pui, piure de cartofi, copănele de pui), doar în proba «piure de cartofi» s-a identificat Stafilococ aureu, restul probelor fiind corespunzătoare”, au anunţat reprezentanţii DSP Sibiu.

Potrivit acestora, s-au efectuat nouă teste de salubritate, două dintre ele fiind pozitive pentru microorganisme aerobe, iar într-o probă s-a identificat Klebsiella sp.

Cele trei probe bacteriologice recoltate de la persoanele care lucrează în blocul alimentar al unităţii au fost corespunzătoare, la fel ca şi probele recoltate de pe tegumentele personalului din blocul alimentar. De asemenea, proba de apă recoltată din unitate a fost corespunzătoare din punct de vedere chimic şi bacteriologic.

”Manifestările clinice, incubaţia scurtă (câteva ore), distribuţia cazurilor, precum şi remisiunea rapidă a simptomelor, sugerează că este vorba de un episod de toxiinfecţie alimentară stafilococică. Această ipoteză este susţinută de prezenţa aceluiaşi germen (Stafilococ aureu) în proba alimetară (piure de cartofi), precum şi în lichidul de vărsătură recoltat de la unul dintre bolnavi”, precizează reprezentanţii DSP Sibiu.
Situaţia poate fi clasificată cu un caz confirmat şi celelalte probabile, întrucât au îndeplinit criteriile clinice, precum şi criteriul epidemiologic.
”Ţinând cont de evoluţia focarului şi de rezultatul probelor de laborator, DSP Sibiu interpretează episodul apărut ca şi focar de toxiinfecţie alimentară cu stafilococ”, se arată în comunicat.

Unitatea respectivă a fost amendată de către Serviciul Control în Sănătate Publică pentru deficienţe igienico-sanitare în blocul alimentar. Reprezentanții DSP Sibiu au refuzat să precizeze cuantumul amenzii, afirmând că este „confidențial”.

Patru copii cazaţi la o pensiune din Păltiniş au fost transportaţi, în 10 august, la Compartimentul de Primire a Urgenţelor al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu cu simptome de toxiinfecţie alimentară cu “alură stafilococică”. Cei patru bolnavi făceau parte dintr-un grup de 26 de copii şi patru însoţitori din judeţul Argeş, care au fost cazaţi din 6 august la pensiunea respectivă.

Ad