Maraton de Sănătate Secom

Sanatate 9.10.2017

Maraton de Sănătate, la Sibiu

Intrarea în colectivitate modifică fundamental stilul de viață al copiilor, aceștia fiind nevoiți să se adapteze unui mediu complet diferit, în care provocările sunt la tot pasul.

Stresul, emoțiile și oboseala nu afectează doar comportamentul copilului, ci și sistemul imunitar. Virozele, răcelile de sezon sau tulburările digestive se instalează mult mai ușor în această perioadă, mai ales pe un fond imunitar slăbit.

Oana Moraru, mentor educațional cu peste 20 de ani experiență ca profesor și educatoare, și dr. Tatu Maria S. Terezia, medic de familie, vor vorbi la „Maratonul de Sănătate Secom® ” despre modul în care îi putem ajuta pe cei mici să se integreze armonios în colectivitate, abordând această tranziție în mod integrativ.

În cadrul evenimentului se va discuta și despre „ferestrele de oportunitate”: momentele în care creierul copilului este în mod particular eficient în anumite tipuri de învățare.

La Sibiu, evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, începând cu ora 11:00, la Continental Forum Sibiu.

Accesul este liber, în baza unei înscrieri prealabile:
https://goo.gl/cKHonr

Maratonul de Sănătate este un proiect de informare Secom® în parteneriat cu Asociația Happy Moms care își propune să aducă față în față specialiștii din domeniul medical și persoanele interesate de sănătate, într-un maraton de dialoguri deschise.

Ad