13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Salariile din sănătate – pe agenda întâlnirii de luni dintre premierul Dăncilă şi manageri ai spitalelor

Cele mai citite

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni luni, la ora 13, cu managerii spitalelor, pe agenda întâlnirii fiind inclusă tema salariilor din sistemul de sănătate, informează un comunicat al Guvernului. Prim-ministrul Viorica Dăncilă le-a solicitat miercuri miniştrilor sănătăţii, muncii şi finanţelor ca până la sfârşitul acestei săptămâni să identifice „problemele care apar în sistemul de sănătate”, pentru a putea fi găsite soluţii.
„În cadrul acestei şedinţe, vreau să rog pe doamna ministru al sănătăţii, doamna ministru al muncii, domnul ministru al finanţelor publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii”, a afirmat Dăncilă în şedinţa de guvern.
Totodată, şefa Executivului le-a cerut celor trei miniştri să aibă luni o discuţie cu managerii spitalelor în care sunt probleme, pentru a fi identificate „soluţiile corespunzătoare”.
„Luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme, pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis”, a mai spus Dăncilă.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vremea în aprilie: temperaturi mai ridicate decât cele normale perioadei

Pe tot parcursul lunii aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.Săptămâna 1-8 aprilieValorile termice...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect