policlinica-va-fi-reabilitate-in-totalitate

Sanatate 11.01.2017

Policlinica va fi reabilitată și modernizată

Policlinica Mediaș va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. După foarte mulți ani, clădirea Policlinicii va beneficia de lucrări de modernizare, reabilitarea acoperișului, a interiorului și exteriorului clădirii fiind principalele ținte ale reprezentanților administrației medieșene. Investiția va fi una multianuală, urmând ca în acest an să se intervină la acoperișul imobilului. Anul viitor ar urma să fie modernizate cabinetele și interiorul clădirii, iar în 2019 se va interveni la exterior. Primarul Gheorghe Roman a spus, miercuri, într-o conferință de presă că joi va avea o întâlnire cu medicii care au cabinete în incinta Policlinicii pentru a identifica soluțiile pentru reabilitarea clădirii. Pentru că aproximativ o treime din spații sunt ocupate de către privați, aceștia ar urma să suporte 30% din costurile investiției, restul urmând să fie plătit de către Primăria Mediaș. “După foarte mulți ani, vom începe să alocăm fonduri și pentru Policlinica Mediaș. După cum se știe, acolo 30% din spații sunt ocupate de către privați. Joi voi avea o întâlnire cu toți medicii din Policlinică și sper ca împreună să găsim o soluție astfel încât în doi-trei ani de zile Policlinica Mediaș să arate așa cum ne dorim cu toții”, a spus Roman.

Ad