baby care mare

Sanatate 20.12.2013

Asociația Baby Care te îndeamnă să fii Moș Crăciun. Terapia intensivă a nou născuților are acum două aparate performante, mai trebuie unul

Campania „Un vis o speranță, o viață”, desfășurată de Asociația Baby Care din Sibiu a reușit cu sprijin necondiționat din partea tuturor celor implicați și cu dedicare să-și atingă scopul de a colecta fonduri necesare îngrijirii, în cele mai bune condiţii a nou-născuţilor şi prematurilor internaţi în terapia intensivă neonatală a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. 86.000 Ron s-au strâns în urma acțiunilor și activităților desfășurate de asociație. Din acești bani s-a achiziționat un ecograf performant destinat diagnosticării şi monitorizării afecţiunilor perinatale în valoare de 69.031 RON şi au fost comandate circuite de respiraţie neonatală în valoare de 10.000 RON.

„Datorită efortului și sprijinului părinților și a tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat în campanie, s-au strâns toți acești bani. Acum putem face mai ușoară viața celor care își încep drumul prematur și au nevoie de terapie. Acest ecograf ne ajută să urmărim copiii cu risc de sechele neurologice și motorii, până la vârsta de doi ani. Pentru mulți dintre copii greul nu se oprește în momentul în care pleacă acasă. Urmează să achiziționăm și circuite de respirație, foarte importante pentru nou născuți, mai ales că aproape toți cei care vin pe lume prematur au probleme de respirație”, a declarat dr. Maria Livia Ognean, preşedintele Asociaţiei Baby Care Sibiu. 

În decursul unui an, la maternitatea din Sibiu s-au născut aproximativ 2700 de copii. Dintre aceștia, cam 350 ajung la terapie intensivă, adică mai bine de 15%.  O parte dintre nou născuți vin și din spitalele din Alba și Vâlcea. 

Eforturile Asociației nu se opresc aici. Mâine, 21 decembrie, la Carrefour, toate mămicile implicate în proiect vor fi prezente cu decorații de Crăciun, făcute de mâinile lor, de la ora 10:00 dimineața și până la 22:00. Toți banii strânși din vânzarea lor vor merge pentru achiziționarea unui pulsoximetru performant, un aparat care costă în jur de 3.000 de euro. Acest tip de aparat este indispensabil în terapia intensivă neonatală, secţie în care, majoritatea copiilor internaţi, născuţi la termen sau prematuri, prezintă probleme sau dificultăţi de respiraţie şi oxigenare. În acest scop, sub deviza „Fii mai bun, fii Moş Crăciun” capania va continua. 

Reprezentanții Baby Care mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul în campaniile lor. De la marile companii, la celelalte asociații, artiști, presă și oficialități.  

 

 

 

 

 

 

Editia tiparita : 263

valentin palistan

Sibiu 100% 28.07.2015

Valentin Paliștan, examinator detector de minciuni: Fiecare om care se aşază pe fotoliul acela, ştie dinainte cum îi va ieşi testul

Valentin Paliştan este psiholog şi lucrează de zece ani ca examinator poligraf în laboratorul din cadrul Poliţiei Sibiu. Se consideră un căutător al adevărului, pe care nu-l poate afla decât de la oamenii pe care-I examinează, de aceea, le acordă tuturor o atenţie specială. Spune că examenul poligraf este fair-play şi, de aceea, fiecare om care participă la el ştie dinainte cum îi va ieşi testul. Valentin Paliştan visa când era copil să devină spion. Visul nu l-a părăsit nici când a mai crescut, doar că luase altă formă. Îşi dorea să lucreze ca ataşat pe lângă o ambasadă, astfel încât să aibă atât posibilitatea de a cunoaşte oameni şi culturi noi, de a vorbi cu străinii, cât şi să folosească ceea ce învăţase în folosul ţării sale.
„Din câte ştiam, nu poţi să te duci să baţi la uşa unui astfel de serviciu, trebuie să te cheme ei, însă la uşa mea nu a bătut nimeni. M-am trezit cu câteva zile înainte de licenţă că va trebui să lucrez într-un domeniu strict juridic, pentru că asta terminasem, una din facultăţile de drept din Bucureşti. Mi-am propus să fac lucrul acesta cât mai plăcut. Mi-am ales un oraş frumos, cu intenţia de a avea o tinereţe interesantă. Mi-am propus să vin un an în Sibiu, apoi un an în Cluj, pentru a mă întoarce în Bucureşti într-un final, oraş de care eram foarte ataşat din vremea studenţiei”, povesteşte Valentin.
A venit în 1994 în Sibiu şi s-a îndrăgostit de acest oraş frumos, cu oameni buni, săritori şi civilizaţi. Soţia sa a fost de acord să vină şi ea la Sibiu aşa că s-au stabilit aici. Profitând de faptul că Sibiul este oraş universitar s-a înscris la Facultatea de Psihologie, dar nu cu intenţia de a profesa şi doar pentru a-şi satisface plăcerea de a studia această disciplină care-l pasiona.
„Ce a contat foarte mult în facultate a fost replica unui profesor care m-a marcat: „Cât timp lucrăm ca psihologi, nu suntem cu adevărat psihologi dacă nu avem omenie. Omenia este valoarea supremă”, spune Valentin Paliştan.

Tehnica poligraf, tema lucrării de licență

poligraf 2Pentru lucrarea de licenţă la terminarea facultăţii şi-a ales utilizarea tehnicii poligraf.
„Eram curios cum poate o maşină să interpreteze adevărul, să descopere adevărul. Chiar aveam o imagine destul de deformată, îmi imaginam că este un aparat care şi decide dacă ai făcut bine sau rău şi eram curios să aflu câte ceva despre acest aparat”, spune Valentin care a terminat facultatea şi tot nu avea de gând să lucreze ca psiholog.
A aflat însă că în cadrul Poliţiei Sibiu urma să se deschidă un Laborator Poligraf şi a participat la concurs. Au fost şapte candidaţi, dar el a reuşit să obţină postul.
„Laboratorul Poligraf face parte din Serviciul Criminalistic, structură a Poliţiei care se ocupă de realizarea expertizelor, asigurarea mijloacelor de probă, oamenii care aduc adevărul la lumină. Am fost fascinat de colegii mei care reuşeau, pornind de la mai nimic, să găsească tot felul de urme şi indicii. Era ca un fel de Discovery aici pentru mine”, povesteşte Valentin Paliştan.
Din mai 2005 acesta lucrează cu ceea ce se numeşte în limbaj popular „detectorul de minciuni”. Îşi aminteşte şi acum că a avut un start destul de ciudat în carieră. Pentru a învăţa să folosească poligraful s-a dus la un stagiu de pregătire la Braşov. Colegul său de acolo – Marian Vasile – l-a primit primit şi l-a invitat să ia parte la o examinare reală.
„A făcut o examinare ca la carte, care m-a ajutat foarte mult, cu multe elemente non-verbale. La finalul examinării a plecat din laborator şi i-a spus persoanei că eu o să-i comunic rezultatul. Mă găseam într-o situaţie destul de neplăcută: cum să comunic rezultatul, când eu n-am înţeles nimic din diagrama respectivă. Încercam să înţeleg de ce face asta. M-am găndit apoi că poate consideră că am avut detule elemente pentru a-mi da seama. Având în vedere ce observasem în cursul interviului pre-test, toate gesturile, mimica, i-am spus: „Să ştiţi că aţi picat testul, practic va trebui să vă gândiţi ce aveţi de făcut în continuare””, îşi aminteşte Valentin.
A avut dreptate, persoana respectivă chiar picase testul. După o lună de zile, acelaşi coleg l-a rugat pe Valentin să facă el o testare pe care o avea programată şi la care nu putea ajunge. I-a comunicat că este un caz simplu de sinucidere, că, cel mai probabil, persoana este sinceră şi nu va întâmpina greutăţi.
„Erau trei suspecți. Am văzut că toți mint. Nu le-am spus nimic, însă eram foarte supărat că a trebuit să plece domnul Marian. În momentul în care s-a terminat testarea a venit ofițetul de judiciar și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am spus: „Poate greșesc, dar toți trei mint. Primul știe cine l-a omorât, al doilea și al treilea dau reacții că ei sunt autori de omor, dar este posibil să fi greșit. Întrebați-l pe domnul Marian, rugați-l să facă din nou testarea sau, cel puțin, să se uite pe diagramă”. Asta era vineri. Luni am primit telefon de la colegul de la Brașov care m-a felicitat: „Ai prins primii autori de omor. Au recunoscut ce s-a întâmplat”. Acesta a fost începutul meu. Bun sau rău, mi-a dat încredere”, mai spune Valentin.

Treaba noastră este să aflăm adevărul, nu să judecăm

După zece ani în care a făcut asta, Valentin Paliştan a văzut multe şi a auzit şi mai multe, dar spune că că omul este cel care contează. „Omul este cel care contează. Nu cazul, nu vinovăția, ci persoana de pe scaun. Noi suntem în slujba adevărului, iar adevărul nu-l poți afla decât de la om. Adevărul nu înseamnă dacă o persoană a comis sau nu o faptă, ci și de ce, și cum percepe persoana respectivă fapta. Treaba noastră este doar să aflăm adevărul, nu să judecăm și nu să stabilim vinovăția”, afirmă cu tărie Valentin Paliştan.
Poligraful de la Sibiu are cinci canale de înregistrare – senzori care se ataşează pe torace, abdomen, zona arterei brahiale şi doi pe degete. Se înregistrează activitatea muşchiului intercostal, a muşchiului diafragmă, tensiunea arterială, diferenţele de colorit ale pielii şi valoarea activităţii electrodermale.
„Poligraful nu descoperă minciuna. El scoate în evidenţă manifestările fiziologice care o însoţesc. Nu avem un bec care să se aprindă, sau un difuzor care să strige că minţi, ci aveam o diagramă pe care sunt înregistrate valorile sub forma unor trasee. Este treaba specialistului să citească diagramele şi să stabilească dacă răspunsul a fost sau nu sincer”, explică examinatorul poligraf.
Întrebat cum percep, în general, oamenii testarea, Valentin povesteşte că sunt situaţii şi situaţii: unii se simt nedreptăţiţi că trebuie să participe, alţii se simt uşuraţi că, în sfârşit, se poate afla adevărul, alţii sunt stresaţi, chiar dacă nu au nimic de ascuns.
„Poligraful este o tehnică care ajută farte mult. E adevărat că, dacă cineva comite o faptă și răspunde nesincer la întrebări, raportul de expertiză nu-i va fi favorabil, însă, undeva la 35 la sută doar dintre oameni sunt nesinceri și restul sunt sinceri. Asta presupune că pe foarte multi dintre cei pe care i-am examinat i-a ajutat această tehnică să scape de vizite ulterioare la Poliție, de noi semne de întrebare la adresa lor. Chiar și în cazul în care oamenii au picat testul i-am ajutat să privească problema în ansamblu. Mulți care vin aici nu văd pădurea din cauza copacului, din cauza dosarului și a fricii de pedeapsă. Le-am explicat că problema în sine este ce s-a întâmplat și că fapta respectivă poate fi reparată, dacă se caută o soluie. Fac asta fără să-i judec, fără să le judec fapta sau motivele. Omul când nu este judecat, ci înțeles, chiar dacă nu este aprobat, simte că este respectat și multora le-a dat încredere și și-au recunoscut faptele”, explică Valentin Paliştan.
Acesta recomandă cu căldură meseria sa tinerilor. Spune că este o meserie frumoasă în care niciun caz nu seamănă cu celălalt. Nu există cazuri simple sau grele, pentru că „orice caz simplu poate deveni dificil dacă nu-l pregăteşti cum trebuie”.
Munca lui îi dă şi satisfacţii. „Este o meserie frumoasă. Satisfacţia este, culmea, nu când prinzi o persoană că a minţit, nu atunci când descoperi o minciună, ci când vezi că şi cel examinat îşi asumă rezultatul examinării şi nu are resentimente faţă de test, înţelege că-i este şi lui util”, explică Valentin Paliştan.

Poligraful poate salva destinul unui om

O altă satisfacţie este când reuşeşte, cu ajutorul poligrafului, să salveze destinul unui om. Au fost multe cazuri în care unele indicii şi chiar probe din dosar dădeau ca suspect o anumită persoană, care nega. Poligraful a stabilit că persoana respectivă este sinceră, iar alţii – martori în dosar – erau, de fapt, nesinceri. Aşa, un bărbat a scăpat de acuzaţia de viol. Un altul a scăpat de acuzaţia de furt, chiar dacă amprentele sale fuseseră găsite la faţa locului. S-a stabilit ulterior că el lucrase în magazia firmei de unde fusese cumparat obiectul furat şi nu avea nicio legătură cu dispariţia obiectului.
Valentin Paliştan povesteşte că oamenii pe care-i examinează trebuie să fie într-o stare de sănătate normală pentru ca rezultatul să fie concludent.
Poligraful Poliţiei este folosit doar în cauze penale şi doar la solicitarea anchetatorilor – poliţişti, procurori, magistraţi. În laboratoare private însă oameni pot să apeleze la poligraf în orice cauză îşi doresc. Valentin Paliştan spune că pe mulţi i-ar scuti de multe neplăceri dacă ar face-o.
„O examinare poligraf te scuteşte de foare multe neplăceri dacă esti sincer, indiferent dacă este vorba despre un conflict de muncă, un incident familial, sau orice altceva. În ziua de azi, când lucrurile importantese găsesc aşa de greu şi se pierd atât de uşor, de exemplu, liniştea în casă şi în familie, sau siguranţa locului de muncă, este foarte important să elimini orice urmă de îndoială chiar de la început”, spune Valentin Paliştan.
Acesta apreciază că din cauza neîncrederii şi a costurilor ridicate – peste o sută de euro examinarea – oamenii nu apelează atât de des cum ar trebui la ajutorul poligrafului.
D la începutul acestui an, Valentin Paliştan a examinat 84 de persoane dintre care 33 au fost sincere, 11 au recunoscut fapta, 3 au refuzat să participe, 21 au fost nesinceri, iar restul fie au fost inapţi pentru test, fie în cazul lor nu s-a putut stabili cu certitudine dacă sunt sinceri.
Întrebat dacă aparatul poate fi păcălit, Valentin spune că „oamenii obişnuiţi nu pot face asta”, poligraful înregistrează totul, iar un examinator experimentat nu poate fi păcălit.

dr fraticiu

Sanatate 28.07.2015

Dr. Alexandru Frăticiu: Endoscopiile digestive terapeutice pot salva bolnavii de la interventii chirurgicale mult mai complicate

În general, endoscopia este cunoscută drept o tehnică de investigare, pentru punerea unui diagnostic. Există însă și un tip de endoscopie terapeutică, ce are drept scop vindecarea unor probleme digestive precum polipi gastrici sau colonici, formațiuni tumorale, dar și pentru oprirea unor hemoragii digestive. În plus, prin endoscopie digestivă terapeutică se pot scoate corpii străini înghițiți accidental și pot fi tratate și diverse afecțiuni ale căilor biliare si pancreatice. În felul acesta, pacientul poate evita operațiile clasice, mult mai invazive. Ce presupun aceste proceduri de endoscopie terapeutică ne spune dr. Alexandru Frăticiu, medic primar gastroenterolog, medic primar medicină internă, șeful Secției Gastroenterologie, din cadrul Spitalului Județean Sibiu.

Cum s-ar defini endoscopiile digestive terapeutice sau intervenționale?

Endoscopiile digestive, în general, şi cele terapeutice sau intervenționale, în special, au impus apariţia unei specialităţi aparte, gastroenterologia, specialiştii gastroenterologi fiind endoscopiștii cei mai competenţi în efectuarea acestor proceduri foarte tehnice. Endoscopiile terapeutice se efectuează pe căi naturale, cu aparate video, nepresupunând incizii sau tăieturi la peretele abdominal, prin aceasta ele diferenţiindu-se de unele proceduri pe care le efectuează chirurgii, anume intervenţiile laparoscopice sau celioscopice, care presupun totuşi mici incizii sau perforări ale peretelui abdominal. Din acest punct de vedere, endoscopiile digestive terapeutice sunt cele mai miniinvazive. Totuşi, unele dintre ele presupun mici incizii sau tăieri cu electrocauterul în interiorul tubului digestiv sau al căilor biliare.

Când este recomandată endoscopia digestivă terapeutică?

Endoscopiile digestive sunt tehnici foarte eficiente de diagnostic, dar ele au devenit din ce în ce mai eficiente şi în a trata bolile pe care le diagnostichează. Astfel, orice bolnav cu afecţiuni ale tubului digestiv, ale esofagului, stomacului, duodenului, ale intestinului subţire şi colonului, dar şi ale căilor biliare sau pancreatice; care nu se pot trata numai prin medicamente şi necesită o intervenţie, în multe cazuri această intervenţie se poate face prin endoscopia terapeutică, care poate să rezolve problemele fără ca pacientul să mai ajungă la cuţit.

Ce afecţiuni ale tractului digestiv se pot trata astfel?

Pe cale endoscopică se pot trata azi foarte multe afecţiuni care înainte se operau clasic cu mult mai multe costuri şi suferinţă. Astfel, se pot scoate corpi străini înghiţiţi de copii sau adulţi accidental sau intenţionat, se pot rezolva stenoze şi stricturi ale esofagului benigne sau maligne.La bolnavii cu cancere esofagiene avansate, inoperabile, care practic mor de foame şi sete li se introduce o proteză sau stent pentru ca ei să se poată hidrata şi alimenta. Tot la esofag se tratează endoscopic eficient hemaoragiile grave din varice esofagiene la cirotici, prin ligagturarea varicelor cu benzi elastice. Dintre afecţiunile stomacului beneficiază de endoscopia terapeutică în primul rînd ulcerele hemoragice, care practic astăzi se mai operează foarte rar, datorită hemostazei endoscopice eficiente. Se pot face polipectomii gastrice sau se poate înlătura o porţiune de mucoasă dovedită prin biopsie a fi un cancer incipient şi bolnavul poate fi considerat vindecat dacă se depistează foarte precoce transformarea malignă a mucoasei. Cât privește colonul, progresele sunt exepționale în materie de extragere a polipilor colonici benigni (consideraţi precanceroze) dar şi a celor maligni, dacă se depistează precoce transformarea malignă a unui polip şi se reuşeşte extragerea lui cu margine de siguranţă.

dr fraticiu operatie


Ce proceduri noi există în acest domeniu şi când se recomandă?

Cu experienţă mea, inclusiv internaţională, consider că domeniul endoscopiilor digestive este unul dintre cele mai dinamice, mereu apar tehnici noi, accesorii noi, care permit noi abordări şi terapii. Astfel, se folosesc pentru intervenţiile endoscopice tehnici ca electrocoagularea, coagularea cu plasmă argon sau laserul, dar se folosesc şi instrumete din ce în ce mai miniaturizate, care permit intervenţii diverse atât în tubul digestiv, cât şi în căile biliare şi pancreatice. Se dezvoltă stenturi şi proteze din ce în ce mai des folosite în diverse stenoze şi ocluzii ale tubului digestiv, mai ales la bolnavi care nu pot fi operaţi.

Ce este ERCP și care sunt cele mai frecvente patologii care se rezolvă prin această tehnică?

ERCP este prescurtarea în engleză a tehnicii Colangio-Pancreatografie-Retrogradă-Endoscopică, care s-a impus inclusiv în terminologia românească de endoscopie. Prin acesată tehnică se rezolva afiecțiuni diverse ale papilei duodenale, ale căilor biliare şi cele pancreatice, dintre care cele mai frecvente sunt litiaza şi microlitiaza căilor biliare, care pot fi extrase pe cale endoscopică fără operaţie. Se rezolvă unele stenoze ale căilor biliare benigne prin dilatații, iar pentru stenozele canceroase neoperabile se plasează endoscopic stenturi sau proteze. În felul acesta se rezolvă icterele obstructive denumite în trecut şi icter negru. Tehnica de ERCP este oarecum cireaşa de pe tortul preformanței endoscopice, care presupune dificultăţi tehnice marcante, care presupune competenţă de endoscopie terapeutică şi care se practică în puţine centre din România, printre care şi în secţia de gastroenterologie a SCJU Sibiu, secţie pe care o conduc şi în care am implementat majoritatea tenicilor terapeutice endoscopice. Doresc pe această cale să fac cunoscut pacienţilor că endoscopiile terapeutice se fac deja de peste 10 ani la noi şi deci există o continuitate în acest domeniu, nu un început, cum se încearcă a se acredita ideea, în ultima vreme, că achiziţia unui nou aparat de endoscopie terapeutică echivalează cu un început. Orice achiziţie a unui nou aparat înseamnă un mic progres, orice medic care se perfecţionează şi îndeplinește criteriile de competenţă de endoscopie terapeutică poate completa, dar nu reinventa o echipă cu performanţă, cum este cea din secția noastră de gastroenterologie.

Ce tip de anestezie se face şi ce pregătiri preoperatorii implică?

Majoritatea endoscopiilor terapeutice se fac sub anestezie generală, mai mult sau mai puţin profundă, unele dintre ele putându-se face şi sub anestezie locală, în gât. Pentru aceasta este nevoie de colaborarea anesteziştilor, este nevoie de un compartiment de endoscopie autorizat, este nevoie de un aparat de radiologie pentru unele din tehnici care necesită controlul radiologic. În momentul de faţă există condiţii pentru efectuarea acestor tehnici, dar ele se vor perfecţiona în curând nu numai prin achiziţia unui aparat nou care va completa setul de aparate deja existent, dar se va organiza şi o incintă dotată cu aparatură de radiologie şi anestezie, de un nivel tehnic superior. Acestea sunt deziderate deja mai vechi pentru care personal am făcut demersurile necesare şi sper ca în curînd să se materializeze .

Ce condiţii trebuie să respecte pacienţii pentru a le fi aplicate procedurile acestea?

Pacienţii cărora li se aplică aceste proceduri nu trebuie să fie supuşi unor condiţii speciale, ei se selectează din diverse servicii, inclusiv de chirurgie, unde au suferit o intervenţie chirurgicală şi poate apărea ulterior o complicaţie, ca de exemplu o hemoragie a tractului digestiv de stres sau dintr-un ulcer nedescoperit anterior operaţiei, hemoragie rezolvată prin hemostaza endoscopică. Pacienţii pot veni din ambulatoriul spitalului unde pot fi investigaţi pînă la momentul intervenţiei, şi în felul acesta spitalizarea este scurtată semnificativ. Unii pacienţi sunt trimiși din serviciul de urgenţă, precum cei cu pancreatite acute biliare prin obstruarea papilei duodenale cu microcalculi, calculi sau inflamaţie cu obstrucţie. Acestea se rezolvă prin ERCP cu papilotomie şi extracţia calculilor pe cale endoscopica şi nu necesită operaţii!

Care sunt avantajele folosirii acesei noi tehnici?

Dacă o afecţiune are două alternative terapeutice, una endoscopică, pe cale naturală, pe un orificiu natural şi una prin tăierea abdomenului şi a organelor ţintă, avantajele sunt enorme în favoarea tehnicilor miniinvazive endoscopice pe căi naturale. Intervențiile endoscopice terapeutice mai simple pot dura câteva minute, iar cele mai complicate până la o oră.
Pacienţii se refac foarte repede după intervenţiile endoscopice, suferinţele sunt incomparabil reduse, durata de spitalizare este mai redusă şi nu în ultimul rând, costurile sunt reduse.

Ce complicaţii pot apărea în urma utilizării acestor proceduri?

Ca orice intervenţie, chiar miniinvazivă, pot apărea complicaţii, însă şi acestea sunt mult reduse faţă de operaţiile de mai mare anvergură. În funcție de tehnică şi de organul ţintă pot apărea perforaţii, hemoragii, unele reacţii ale organelor din jur, cum ar fi o reacţie pancreatică uşoară, când se lucrează pe căile biliare datorită intimităţii contactului între canalul pancreatic şi cel biliar. Majoritatea complicaţiilor se produc la vedere şi sunt astfel recunoscute şi tratate eficient, fără consecinţe majore. Mortalitatea este foarte redusă în cazul tehnicilor endoscopice în comparaţie cu intervenţiile clasice de anvergură.

Ce medici sunt abilitaţi să realizeze acest tip de intervenţie?

Gastroenterologii sunt specialiştii endoscopiști destinaţi să se formeze la cel mai înalt nivel de endoscopie diagnostică şi terapeutică şi prin specialitatea lor li se conferă copetență de nivel de bază în endoscopie, iar prin formare suplimentară unii au competenţă specială de endoscopie terapeutică sau intervenţională. Dacă unii din medicii de altă specialitate, ca de exemplu medicină internă, urmează a doua specialitate de gastroenterologie şi obţin nivelul de competenţă de endoscopie terapeutică şi ei pot efectua unele proceduri terapeutice în funcţie de curba de învăţare şi de gradul profesional de gastroenterologie. Aceste lucruri sunt reglementate de societăţile academice de specialitate şi impuse de Ministerul Sănătăţii.

Care a fost rezultatul inspecţiei comisiei de acreditare asupra secţiei de Gastroenterologie, al cărei şef sunteţi?

După cum se ştie deja în mediile informate, SCJU Sibiu a fost acreditat chiar cu remarci pozitive, iar secţia de gastroenterologie nu a făcut excepţie. Dacă a existat o excepţia ea a fost aceea că eu aş fi dorit nişte criterii mai exigente care să se impună într-o secţie cu patologie complexă care are în componentă un compartiment de endoscopie cu statut de spaţiu de intervenţii speciale sângerânde, cu circuite speciale. Remarca pe care am primit-o a fost că exigenţele mele sunt un pic înaintea timpului pe care îl trăim. Cu toate acestea, eu sper că a fost remarcat spiritul de profesionalism care domină gastroenterologia pe care o coordonez, şi că eforturile de îmbunătăţire se vor materializa în curând în scopul creşterii calităţii actelor medicale efectuate.

Care consideraţi că sunt problemele care trebuie rezolvate urgent în secţia de Gastroenterologie, pentru că pacienţii trataţi aici să nu fie afectaţi?

În momentul de faţă pacienţii care sunt trataţi la secţia de gastroenterologie pot obiectiv spera la indicatori de performanță foarte buni ai secţiei, indicatori constant superiori mediei pe spital şi care se reflectă într-un grad suficient de mulţumire a pacienţilor trataţi în secţia noastră. Cu toate acestea condiţiile hoteliere, care nu depind în general de conducerea secţiei, ar trebui îmbunătăţite, circuitele pacienţilor, de asemenea se pot îmbunătăți prin montarea de lifturi funcţionale, eventual schimbarea locaţiei compartimentului de endoscopie sau al întregii secţii de gastroenterologie prin apropierea de punctele calde din spital, precum blocul operator, ATI, Radiologie. Aparatura endocopică trebuie suplimentată, cea existentă trebuie mai eficient servisată şi este necesară o aprovizionare cu accesorii şi instrumente mai adaptată specificului secţiei, proces în care conducerea secţiei să aibă o autonomie mai mare în a face comenzi şi achiziţii specifice. Nu în ultimul rînd este nevoie de personal atât mediu şi auxiliar. Fluctuaţiile şi plecările din rândurile acestora sunt foarte numeroase, salariile şi condiţiile de muncă nu sunt stimulative şi există dificultăţi în a recruta personal, mai ales în secţii cu complexitatea şi dificultăţile celor de la secţia de gastroenterologie.

IMG_8921 site2

Educatie 24.07.2015

Lect.univ. dr. Minodora Sălcudean: A-i pune copilului la dispoziție tehnologie, dar a-l lăsa singur în mediul online, e ca și cum l-ai lăsa nesupravegheat la piscină

Copiii născuți după apariția Internetului și a celorlalte tehnologii asociate, de tipul laptop, tabletă, x-box, smart phone, au fost numiți de cercetători „nativi digitali”. În prezent, în spațiul public, părerile cu privire la beneficiile și dezavantajele pe care utilizarea noilor tehnologii le creează la nivelul dezvoltării psiho-emoționale a acestor generații sunt împărțite. Astfel, și deschiderea adulților față de accesul copiilor la aceste medii de comunicare este diferită: unii le permit copiilor să folosească excesiv tableta, jocurile pe calculator, rețelele de socializare, alții le interzic aproape total. Care este soluția optimă în aceste situații, ne spune lect.univ.dr. Minodora Sălcudean ( Facultatea de Științe Socio-Umane, ULBS) autoarea cărții „New media, Social Media și jurnalismul actual”, lansată anul acesta, în luna mai.

În cartea pe care ați publicat-o recent este analizată și situația nativilor digitali, a copiilor născuți după evoluția Internetului, prin prisma raportării la noile media. Care sunt ultimele tendințe în privința acestui subiect?

Când vorbim de tendințe, ne referim, volens nolens, la cei care dau tonul, adică la țările avansate tehnologic, pentru care Internetul si fenomenele asociate au devenit obiecte serioase de studiu. Spre exemplu, cercetătorii din zona științelor socio-umane (sociologie, psihologie, comunicare etc.) sunt preocupați, de ani buni, de actanții privilegiați ai noilor media: nativii digitali. Prin contrast, noi cei care ne-am născut și am copilărit înainte de apariția noilor media am fost incluși în categoria „imigranților digitali” (Marc Prensky), o taxonomie simplă, dar care ne ajută să înțelegem felul distinct în care ne raportăm la lumea digitală. Mai mult, ne ajută pe noi, adulții, să înțelegem că nevoile și așteptările copiilor și tinerilor, mă refer la cele legate de sistemul instituțional de educație, s-au schimbat fundamental, în contextul exploziei tehnologice. În țări precum Marea Britanie, se acordă, spre exemplu, o atenție sporită „noii alfabetizări”, adică inițierii în universul computerelor și al noilor media, încă de la vârste foarte fragede. În ceea ce privește generațiile tinere și foarte tinere, sigur, valul critic din Occident, dar și de la noi, accentuează angoasa printr-o perspectivă radicală, deseori, demonizantă și apocaliptică. Din fericire, există și voci care vorbesc despre impactul tehnologiei asupra nativilor digitali mult mai pragmatic, de pe o poziție optimist-temperată, care validează, de fapt, atu-urile incontestabile pe care le aduce cu sine fenomenul. Această perspectivă nu neagă dezavantajele și riscurile, ci le identifică, le analizează și propune contracararea lor.

Practic, prin ce se caracterizează această generație a nativilor digitali?

Dacă m-aș plasa în tabăra scepticilor, anxioșilor și criticilor extremi ar trebui să mă prevalez de toate prejudecățile care circulă pe seama adolescenților de azi: că sunt dependenți de calculator, de jocuri în rețea si de gadget-uri, că au devenit obsedați de vizibilitatea online, că social-media i-a transformat într-o generație de egolatri și narcisiști, că tehnologia i-a făcut incapabili să interacționeze și comunice normal, față în față, că nu mai au deloc apetit pentru lectură etc. Aș putea continua lista clișeelor pe care le aud zilnic de la părinți, educatori, psihologi pe această temă. Dar nu am să fac asta, pentru că
eu văd altfel lucrurile. De aceea, mi se pare onest să vă răspund dintr-o triplă perspectivă: a părintelui, a pedagogului și a cercetătorului preocupat de new media. Nativii digitali nu sunt extratereștri. Sunt copii și tineri care continuă să aibă aceleași nevoi psiho-sociale fundamentale, în absența cărora nu se vor putea dezvolta armonios. Ele țin de iubire și atenție, de securitate și stabilitate, de susținere și motivare, de relaționare și apreciere etc. Ce-i face diferiți de generațiile anterioare? Acești copii au abilități uimitoare de a manevra dispozitivele electronice, o rapiditate, o facilitate și o disponibilitate nemaiîntâlnite de a se sincroniza și de a se adapta la versatilitatea lumii digitale, de a produce și distribui conținuturi multimedia. Interconectarea în sine, nu-i face mai răi sau mai buni, ci îi face doar diferiți. Nativii digitali sunt copii și tineri care continuă să aibă nevoie de modele, de adulți responsabili care să-i orienteze și să le dezvolte un autentic simț al valorilor, să le dezvolte simțul selecției și al calității.

„Știm cât de ușor și inocent poate ajunge un copil de 8-9 ani pe site-uri interzise, cât de fragilă este în mintea lor granița dintre real și ficțional”

Părinții și profesorii de astăzi, se împart, în mare, în mai multe categorii. Unii fie îi uită la tabletă sau jocuri pe calculator, alții, dimpotrivă, interzic aproape total accesul copiilor la noile tehnologii informaționale. Care să fie oare raportul corect?

Orice abuz e distructiv și orice extremă, pernicioasă. Asta e valabil și în cazul ideologiilor politice, al consumului de zahăr sau al contactului prelungit cu tehnologia . În ciuda predilecției copiilor pentru dispozitive digitale (aveți în minte reclama, foarte ingenioasă, de altfel, cu paleta de tenis pe care un adult o oferă unui copil pentru a-i proba abilitățile sportive, însă puștiul își trece, spontan și natural, degetul arătător pe suprafața cauciucată, în încercarea de a o accesa la modul digital?), dacă sunt corect încurajați și ghidați, copiii vor găsi mereu satisfacții foarte mari în activități sportive și în jocurile dinamice din curtea școlii sau din fața blocului. Ei vor căuta compania altor copii cu preocupări similare. În cazul fiului meu și al colegilor lui, e interesant să observ cum folosesc rețelele sociale pentru a organiza un meci de fotbal real, cu toate aspectele pragmatice pe care acesta le implică, de la costurile închirierii terenului, până la dispozitivul strategic al meciului. După ce vin epuizați acasă, continuă să comenteze online ce s-a întâmplat pe teren. La fel procedează și cu acțiunile de voluntariat în care sunt implicați, cu excursiile, cu turele de biciclete etc. Iată un exemplu banal de coabitare fericită între off și online.
Personal, consider că, atâta timp cât sunt mici, contactul copiilor cu tehnologia ar trebui limitat în favoarea mișcării, a disciplinei sportive și a competițiilor reale prin jocuri în aer liber. Exercițiile cotidiene de socializare, compania altor copii, jocul, mai ales, negocierile, chiar și cele mai dificile, sunt cele mai naturale și productive căi de a crește frumos și echilibrat. Nici smartTV-ul și nici tableta nu vor putea înlocui contactul cu ființa umană (dar și cu celelalte ființe vii) și tot ceea ce generează acesta: emoții, stări, sentimente, trăiri. Pe măsură ce copilul crește, predilecția pentru lumea digitală va fi tot mai evidentă: manevrează gadget-urile cu o ușurință incredibilă, învață din zbor jocuri, își descarcă singur aplicații, caută febril pe internet ceea ce îl interesează. Aici, intervenția adulților este capitală. Știm cât de ușor și inocent poate ajunge un copil de 8-9 ani pe site-uri interzise, cât de fragilă este în mintea lor granița dintre real și ficțional, cât de marcat poate fi de imagini șocante, de neînțeles pentru mintea lui. Așadar, a-i pune la dispoziție tehnologie, dar a-l lăsa singur în mediul online e ca și cum l-ai lăsa nesupravegheat la piscină. Desigur, comparația e forțată, dar vreau să subliniez că riscurile pot fi uriașe. În afara instalării unor softuri de filtrare și control, părinții ar trebui să-și monitorizeze îndeaproape copiii, să știe ce accesează și să se răspundă abil și prompt curiozității lor.
Pe de altă parte, și refuzul total al tehnologiei sau interzicerea acesteia mi se pare o exagerare contraproductivă din partea adulților, care văd doar partea întunecată a noilor media. Copiii de astăzi au nevoie de inteligență digitală ca de aer. Asta în cazul în care nu dorim să îi izolăm complet de lume. A fi inteligent digital înseamnă, implicit, a-ți dezvolta mecanisme de protecție în mediul online, a te adapta eficient, a fi responsabil și activ din punct de vedere civic și a munci performant în lumea globală.

„Observ că mulți dintre adulți nu fac distincția între privat și public pe Internet, neînțelegând că exhibarea cu orice preț și fără discernământ le poate aduce prejudicii ireversibile”

Care considerați că sunt pericolele reale pe care le implică uzul prelungit al Internetului și al jocurilor pe calculator?

Cel mai adesea, psihologii avertizează asupra riscului dependenței. Ca orice formă de adicție, și dependența de calculator, Internet sau console video are consecințele asupra sănătății fizice și mentale. Acestea se manifestă prin izolare, apatie, dezinteres școlar, dar și dezinteres pentru alte activități, scăderea stimei de sine, nesiguranță socială. Contactul abuziv cu tehnologia va genera dezechilibre, pe termen lung, și o fragilitate emoțională dificil de redresat. Cei mai în măsură să detalieze aceste aspecte sunt psihologii și psihiatrii care se confruntă tot mai frecvent cu asemenea cazuri.
Un alt pericol, puțin conștientizat la noi, se referă la supraexpunerea copiilor și adolescenților pe rețelele sociale. Observ că mulți dintre adulți nu fac distincția între privat și public pe Internet și că nu înțeleg că exhibarea cu orice preț și fără discernământ le poate aduce prejudicii ireversibile. Eu nu aș fi de acord ca un copil să-și facă un cont de Facebook, înainte de vârsta minimă admisă – chiar și la 13 ani mi se pare prea puțin! E o chestiune de principiu, mai întâi. Când completează câmpurile cu date, copilul mai mic ar trebui să mintă, cum se întâmplă, de altfel, frecvent, cu privire la anul nașterii. E doar un amănunt. Ca să nu mai vorbim de faptul că acești copii predispuși la a-și dezvolta rapid abilitățile digitale, nu au, totuși, mecanisme de protecție împotriva hărțuirii, a infracționalității din mediul online, a pedofiliei sau a altor forme grave de abuz. Foarte adesea, adolescenți de 11-12 ani posteaza fotografii aproape nud, primesc necunoscuți în listă, conversează cu ei, își dau date private, adică, într-un cuvânt, devin potențiale și inocente victime, fără să găsească, din păcate, sprijin real în adulții responsabili din preajma lor.
În fine, ar mai fi de subliniat că un fenomen ca bullying-ul, adică hărțuirea, batjocorirea, umilirea, marginalizarea, agresiunea etc. la care sunt supuși unii copii de către colegi sau de către alți copii, este prezent și în mediul online, nu doar la școală sau pe stradă. Cunosc cazul unei adolescente de 14 ani, care care a fost ridiculizată și etichetată un an întreg de către colegi, atât prin mesaje private de pe conturi anonime, cât și în grupul online din care făcea parte. Părinții au sfârșit prin a o muta de la școală și a o duce la psiholog, în momentul în care semnele depresiei erau deja instalate. Vreau să vă spun că sunt multe cazuri de acest fel pe lângă care trecem mult prea senini, ca părinți și educatori.

Presiunea pe care adolescenții de astăzi o resimt cu privire la apartenența la societatea virtuală, definește această generație mai degrabă ca pe una a „nativilor digital” sau a „naivilor digital”?

Discutabil. Cred că și și. Nativi digitali sunt oricum, fie că vor, fie că nu vor. Se nasc și cresc într-o lume digitalizată, de care nu mai poate face aproape nimeni abstracție, astăzi. Dar într-o măsură considerabilă pot deveni și „naivi digitali” (Danah Boyd), de vreme ce sunt lăsați să se arunce în mediul online fără protecție, având, oricum, credulitatea și inocența specifică vârstei. Mulți dintre ei nu au o ancoră puternică în viața reală, din cauza problemelor familiale, iar refugiul în mediul online, deseori sub o identitate ficționalizată, funcționează ca o supapă salvatoare. De pildă, fenomenul selfie-urilor la adolescenți a fost corelat cu un nivel scăzut al stimei de sine, acolo unde autoexhibarea iconică tinde să devină obsedantă. Ar fi, de fapt, reversul lipsei de atenție din viața reală. O probă a naivității nativilor digitali este și lipsa capacității de analiză și selecție a conținuturilor, care vine din incapacitatea de a evalua sursele din mediul online. Cu alte cuvinte, aderă ușor la idei și convingeri pe care le cred la modă, fără să caute argumente raționale pentru a le valida. Din acest punct de vedere, viralele Gangnam Style sau Harlem Shake sunt emblematice pentru mimetismul și gregarismul generate și întreținute de Internet.

„Îi numim ironic generația copy/paste, dar nu le vorbim despre surse credibile, despre proprietatea intelectuală și drepturile de autor”

În carte subliniați rolul pe care profesorii îl au în a-i familiariza pe elevi cu noile tehnologii și atrageți atenția că în România educația se face încă în stil rudimentar. Ce soluții vedeți?

Foloseați, într-o întrebare anterioară, expresia “societatea virtuală”, dar iată, trăim un paradox: relațiile pe care adolescenții le întrețin pe grupul de whatsapp sunt, de multe ori, mai autentice decât relațiile (vidate de conținut relațional) pe care le au cu unii profesori de la clasă, cu care interacționează direct, aproape zilnic. Îmi amintesc, cu un an-doi în urmă, enunțul unui profesor de liceu care se lăuda că adoră tăcerea din clasă, încărcată de spaimă, din minutele în care răsfoiește tacticos catalogul, pentru a extrage de acolo o victimă care urmează să fie ascultată. M-am simțit dintr-o dată proiectată într-un trecut sumbru și carceral. Unde este de fapt realul și unde virtualul, adică inexistentul, atâta vreme cât omul de la catedră rămâne în captivitatea unei lumi impermeabile la nou și schimbare, fiind tributar unei mentalități rigide pe care nu o poate depăși. Am atât de multe exemple în sensul ăsta. Adolescenții sunt ființe emoționale și reactive prin excelență. A-i captiva, a-i aduce aproape de tine, a-i face să iubească ceea ce predai înseamnă cu mult mai mult decât a le livra conținuturi fade, seci, pur informative. A-i pune să memoreze și să reproducă textual, a-i „asculta” și evalua cantitativ echivalează cu a-i depersonaliza, a-i nivela, a-i reduce la un convenționalism sterp. Nu mai dezvolt, deși sunt multe de spus, pe tema asta. De aici, însă, ar trebui să înceapă schimbarea. Desigur, există și situații admirabile și exemple de practici minunate și creative, dar acestea sunt încă destul de izolate pentru a le considera un trend vizibil în învățământul românesc.
În ceea ce privește noile media, ca dascăli trebuie să ne resetăm și ne repoziționăm în raport cu nevoile, așteptările și habitudinile nativilor digitali. În loc să punem etichete, să ironizăm și să criticăm, am putea încerca să înțelegem ce se întâmplă. Nativii digitali sunt seduși de imagine și interacțiune. Au abilitatea de a scana și procesa mental, într-un timp foarte scurt, conținuturi multimedia complementare. Sunt o generație vizuală care e predispusă să asimileze, dar și să producă informație iconică: slide-show-uri, diagrame, hărți interactive, infografice, imagini statice și dinamice combinate cu simboluri grafice etc.
În aceste condiții, e clar că modul tradițional de expunere îi exasperează și îi îndepărtează, practic, de finalitatea actului didactic. De fapt, inadaptații suntem noi. Îi numim ironic generația copy/paste, dar nu le vorbim despre surse credibile, despre proprietatea intelectuală și drepturile de autor. Îi acuzăm că preiau informație fără discernământ, dar nu îi învățăm cum să evalueze corect un site web și cum să decanteze conținuturile tendențioase sau cu potențial manipulator, ne enervăm că apar în costum de baie pe Instagram, dar nu le explicăm care este granița dintre spațiul intim-privat și cel public. Le reproșăm că “nu pun mâna pe carte”, deși nu vedem că își descarcă pdf-uri gratuite sau citesc online, obișnuiți cu hipertextul și cu informația adiacentă oferită hiperlink-uri.
Că tot mă întrebați de soluții, consider prioritară investirea în resursa umană din educație. Avem noi, de pildă, oameni pregătiți să evalueze conținutul și calitatea manualelor digitale și să înțeleagă faptul că acestea nu au rostul doar de a reproduce pe suport electronic conținuturile din manualele tradiționale?
Înțeleg profesorii cu adevărat cât de profunde sunt schimbările și că ignoranța digitală asociată cu inadaparea și lipsa noastră de înțelegere nu fac altceva decât să adâncească prăpastia dintre noi și copiii lumii digitale?

Cum poate fi obținută o comunicare eficientă între tipurile de generații, pe de o parte între părinții care nu au crescut cu această tehnologie și copiii care s-au dezvoltat în mijlocul ei?

Dacă vom cădea în plasă și vom accepta printr-o atitudine reactivă provocarea în „momentele de criză”, avem toate șansele să eșuăm într-o lamentabilă gesticulație de părinți isterici și într-un dialog al surzilor. Dacă dimpotrivă, înțelegem că monstrulețul este hrănit exclusiv cu propria noastră agresivitate și lipsă de înțelegere, vom recurge la stratageme mai subtile. Spun asta pentru că foarte multe conflicte dintre părinți și adolescenți pleacă de la uzul prelungit al device-urilor.
M-am întrebat dacă, în calitate de părinte, trebuie să-ți dezvolți nivelul de inteligență digitală pentru a putea înțelege si contracara riscurile asociate noilor media. E o soluție care ar putea da rezultate, dar care ar trebui să vizeze mai degrabă educatorii și profesorii, în calitatea lor de pedagogi profesioniști. Părinții, în opinia mea, trebuie să ofere dragoste, atenție și susținere în mod real și factual prin comunicare deschisă. Odată îndeplinit acest rol, lucrurile se vor așeza într-o albie firească. Prin urmare, insist asupra unei idei pe care am invocat-o, oarecum, într-un răspuns anterior. Tehnologia nu este rea sau bună, în sine, rele sau bune sunt doar felul și scopul în care o folosim.

poza alergare

Sanatate 29.07.2015

Sibienii, așteptați să alerge în scop umanitar

Sâmbătă, 1 august, de la ora 9, sibienii sunt așteptați să alerge în Parcul Sub Arini, la un nou eveniment de strângere de fonduri pentru construirea primului spital din România destinat exclusiv copiilor bolnavi de cancer. Doritorii se pot înscrie donând suma de 1 leu, iar traseul presupune o tură de parc. „Alerg pentru spitalul copiilor” este un eveniment inițiat în luna aprilie de Asociația 1 Leu, care își propune să strângă în decursul a trei ani, prin alergări organizate lunar, suma de 80.000.000 de lei, necesară construirii și dotării primului centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Pe site-ul www.1leu.org sunt disponibile mai multe informații despre acest proiect. Până în prezent au fost organizate alergări lunare în numeroase orașe din țară, Sibiul alăturându-se acestui demers în luna iunie. Suma totală strânsă din donații în orașul nostru depășește 3.500 de lei. Punctul de întâlnire pentru cei care doresc să participe la eveniment este platforma din fața Stadionul Municipal, în parcul Sub Arini.