baby care mare

Sanatate 20.12.2013

Asociația Baby Care te îndeamnă să fii Moș Crăciun. Terapia intensivă a nou născuților are acum două aparate performante, mai trebuie unul

Campania „Un vis o speranță, o viață”, desfășurată de Asociația Baby Care din Sibiu a reușit cu sprijin necondiționat din partea tuturor celor implicați și cu dedicare să-și atingă scopul de a colecta fonduri necesare îngrijirii, în cele mai bune condiţii a nou-născuţilor şi prematurilor internaţi în terapia intensivă neonatală a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. 86.000 Ron s-au strâns în urma acțiunilor și activităților desfășurate de asociație. Din acești bani s-a achiziționat un ecograf performant destinat diagnosticării şi monitorizării afecţiunilor perinatale în valoare de 69.031 RON şi au fost comandate circuite de respiraţie neonatală în valoare de 10.000 RON.

„Datorită efortului și sprijinului părinților și a tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat în campanie, s-au strâns toți acești bani. Acum putem face mai ușoară viața celor care își încep drumul prematur și au nevoie de terapie. Acest ecograf ne ajută să urmărim copiii cu risc de sechele neurologice și motorii, până la vârsta de doi ani. Pentru mulți dintre copii greul nu se oprește în momentul în care pleacă acasă. Urmează să achiziționăm și circuite de respirație, foarte importante pentru nou născuți, mai ales că aproape toți cei care vin pe lume prematur au probleme de respirație”, a declarat dr. Maria Livia Ognean, preşedintele Asociaţiei Baby Care Sibiu. 

În decursul unui an, la maternitatea din Sibiu s-au născut aproximativ 2700 de copii. Dintre aceștia, cam 350 ajung la terapie intensivă, adică mai bine de 15%.  O parte dintre nou născuți vin și din spitalele din Alba și Vâlcea. 

Eforturile Asociației nu se opresc aici. Mâine, 21 decembrie, la Carrefour, toate mămicile implicate în proiect vor fi prezente cu decorații de Crăciun, făcute de mâinile lor, de la ora 10:00 dimineața și până la 22:00. Toți banii strânși din vânzarea lor vor merge pentru achiziționarea unui pulsoximetru performant, un aparat care costă în jur de 3.000 de euro. Acest tip de aparat este indispensabil în terapia intensivă neonatală, secţie în care, majoritatea copiilor internaţi, născuţi la termen sau prematuri, prezintă probleme sau dificultăţi de respiraţie şi oxigenare. În acest scop, sub deviza „Fii mai bun, fii Moş Crăciun” capania va continua. 

Reprezentanții Baby Care mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul în campaniile lor. De la marile companii, la celelalte asociații, artiști, presă și oficialități.  

 

 

 

 

 

 

Editia tiparita : 263

parintele necula site2

Sanatate 29.05.2015

Pr. Constantin Necula: Dragostea față de omul băutor începe în momentul când îl ajuți să-și vadă căderea

Articol din seria Alcoolismul – o problemă de sănătate publică în România

Alcoolismul este interpretat drept o rupere de spiritualitate, dar în același timp, biserica îi vede pe cei dependenți de alcool ca pe niște oameni încercați, care caută mântuirea și sunt supuși alcoolului. Preotul Constantin Necula, Președintele Asociației „Crucea Albastră”, România, vorbește în interviul de mai jos despre cauzele, efectele și soluțiile pentru alcoolism, din perspectivă religioasă.

Cum vă explicați apariția alcoolismului, care este originea sa  spirituală?

Cred că avem de a face cu o disfuncție spirituală. Alcoolismul, ca orice declasare a echilibrului uman, nu are origini spirituale ci tocmai ruperi de spiritualitate nasc altfel de sete decât cea după Dumnezeu. Ce știu precis este că le este foarte greu specialiștilor să identifice cauzele alcoolismului. Dacă vreți e un complex de dureri care izbucnesc la suprafață. Experiența mea personală a identificat o sumă de cauze, parte ținând de fracturi ale sufletului, parte de biotopul vieții cotidiene. Izolări și însingurări nerodnice, tensiuni economice sau sufletești, fisuri ale voinței sau disfuncții de comunicare, lovituri ale vieții sau înrederi absurde și alte sute de obturări ale verticalității umane. O mare lipsă de iubire și înțelegere. Uneori a dependentului cu sine.

Medicii insistă asupra faptului că alcoolismul nu este o simplă neputinta, un viciu, ci este o adevarată boală. Care este părerea bisericii vis a vis de acești oameni, dependenți de alcool?

Chiar dacă în anul 1953 OMS a declarat alcoolismul ca boală și apoi l-a impus ca atare în literatura de specialitate, cercetările recente nu mai insistă asupra acestui aspect. Cred că e și o atitudine de conservare în ce privește fondul economic al problemei, gândiți-vă ce ar însmena să pensionăm de boală toți alcoolicii, ce relevanță ar mai avea efortul nostru de recuperare a lor în plan social, familial ori duhovnicesc. Alcoolismul, ca tot ceea ce înseamnă complex de disfuncții- sufletești și trupești, nu poate fi etichetat simplist ori înghesuit într-o definiție monodirecționată. Biserica vede alcoolicii ca oameni încercați, care caută mântuirea și sunt supuși ispitei alcoolului. Dependența lor este privită ca păcat, fără ca prin aceasta să fie diminuată demnitatea lor umană sau posibilitatea mântuirii lor, care ține de Harul și Mila lui Dumnezeu. Sunt subiect pentru rugăciunea particulară a preotului și comunitară a comunității bisericești. O spun în cunoștință de cauză, știind cât de mult face rugăciunea și redescoperirea lui Dumnezeu în procesul recuperării alcoolicului. El este fratele, ori sora, credincioșilor din biserică. Uneori nu ne place să-i vedem, mirosul ori prezența lor fizică nu ne convin, dar ei sunt cu noi, în Liturghiile Bisericii, în spovedaniile celor care-i iubesc și susipină dureros, neștiind ce să mai facă pentru ei, pentru vindecarea lor, pentru așezarea lor în normalitatea familiei, a dragostei celor ce-i iubesc.

Se mai poate spune atunci că alcoolicul are voință?

Ea este diminuată, dar e acolo. Alcoolismul nu demontează chipul slavei lui Dumnezeu din om ci doar îl afectează, ruginind pârghiile care mișcă voința spre Dumnezeu. Unii dintre alcoolici fac eforturi de voință extrem de mari pentru a fi recuperați, alții caută ajutor, alții se complac în drama lor, nu o dată transformată în tragedie. Pentru că ei nu sunt singuri în demersul vieții lor. Când cad, rănesc pe toți din jur. Când se ridică, la fel, bucură toată lumea din jur. Fără să exagerez, bucură cosmosul întreg.

Care este rolul familiei în această ecuație? Când contribuie familia la întreținerea acestui fenomen?

În căderea alcoolicului, un rol dureros. În restaurarea sa, un rol dureros. Cine crede că familia nu suferă din astfel de distrugeri de viață se înțeală. Familia joacă un rol de co-dependență de atitudinea alcoolicului. Cea mai gravă culpă a familiei este acceptarea vinovată, mai ales din rușine socială, a stării de fapt. Îndemn familia să reacționeze. Fără violență și cuvinte multe, în fond vorba multă sărăcia…iubirii, fără să mai accepte comportamentele acestea care derutează familiile. De mii de ori m-am întristat de ideea că oamenii nu reacționează din interese legate de pacea familiei. Cum poate fi pace cu un om chinuit de războiul unei patimi? Sunt femei care spun că nu reacționează pentru că au nevoie copiii de un tată. De acord, în principiu, dar practic numai model nu este un om deformat de alcool. Cereți ajutor, nu mai admiteți să fiți tratați ca niște anexe ale alcoolismului. Nu există o soluție magică a scoaterii din alcoolism. Dragostea față de omul băutor începe în momentul când îl ajuți să-și vadă căderea. Nu acceptați ca normalitate ruperea alcoolicului de valorile care v-au făcut să-l iubiți, nu încercați singuri să-l vindecați. Personal, în ani de muncă în contextul fenomenului, am învățat că intervenția în echipă este singura cu sorți de izbândă.

De fapt, care ar trebui să fie atitudinea corectă, sănătoasă, pentru a  fi de un real folos persoanei alcoolice?

În primul rând informarea corectă asupra fenomenului. Nu-i de zâmbit subțire la consumul de alcool, nici de lăsat garda jos. Apoi este foarte important să protejați alcoolicul de propriile căderi, identificând corect motivele și contextele dependenței sale. Nici un alcoolic nu se vindecă singur. Cereți ajutor oamenilor care se pricep cu adevărat. Medicul de familie și preotul duhovnic, unde acesta există, sunt primele zale de rezistență într-un lanț al recuperării alcoolicului. Tendința de a pedepsi ultimativ, amenințând fără conținut ori certând persoana fără încetare, nu fac decât să sporească presiunea și tensiunea care a dus la căderea în dependență. Apoi trebuie răbdare. Un soi de răbdare activă, în care aștepți rezultatul terapiei dar conlucrezi cu alcoolicul și terapeutul. Știu că e greu și pare teorie ce spun, dar este singura posibilitate să ajutați conștient. În nici un caz terapia nu se face prin cârpeli edicamentoase ori la plesneală.

Ce trebuie să facă preotul pentru a-l ajuta pe om să își învingă patima beției?

Preotul, ca orice specialist implicat, trebuie să cunoască fenomenul în amănunțime. Să se mențină el însuși departe de consumul de alcool și, pe cât posibil, să postească neconsumând alcool, dedicând efortul acesta celor care consumă prea mult. Rugăciunea de însoțire a alcoolicului este una, a te ruga cu el, alta. A te ruga pentru el dimpreună cu familia ori comunitatea este alta. E datoria ta de preot să-i spui că greșește, fără a-l însătăni pentru aceasta, căutând momentul lui de pocăință în care să-i propui mijloacele specifice de terapie și restaurare umană. În contextul muncii la „Crucea Albastră” (CARO) le datorez beneficiarilor noștri cultura în domeniu. Ei m-au învățat să nu judec păcatul, să nu-i jignesc pe cei în nevoi și să dezvolt o cultură a comunicării adevărului Evangheliei specific domeniului. Parte din rezultatele pozitive ale CARO se datorează muncii unui coleg preot, Pr. Valentin Delcă, dispus să-i ajute, să-i asculte și să le povestească despre Dumnezeu. E un efort de cordialitate și respect. Reciproc.

Există anumiți sfinți care sunt de ajutor celor care se luptă cu alcoolul?

Toți sfinții sunt în ajutorul lor. Mai mult, Dumnezeu Însuși iubește pe alcoolic și-l sprijină când vrea să se izbăvească din robia păcatului. Nu avem sfinți specializați în combaterea alcoolismului. Ei ne sunt dăruiți de Dumnezeu ca mijlocitori rugăciunilor și eforturilor noastre de mântuire. Fiecare dintre noi avem evlavie la unul sau altul sau la foarte mulți din acești minunați „colegi de mântuire”. N-aș vrea să cădem în idolatrizări ieftine, care ne pasc dese ori, să punem pe fișa postului unuia sau altuia dintre sfinți vindecarea vreunei patimi sau alteia. Cuminți, ne stau alături. Știu că sunt duhovnici care indică unul sau altul din Acatiste ori cutare sau cutare rugăciune. Perosnal cred că postul și rugăciunea sunt mijloace ferme de ajutrare dar ele trebuie completate cu munca în echipă, cu oameni dedicați ajutorării alcoolicului.

Încă există controverse, la nivel medical, asupra existenței unei gene a alcoolismului. Pe de altă parte, în Cărarea Împărăției, Părintele Arsenie Boca vorbește despre păcatele care se moștenesc în neam, de la o generație la alta. Dumneavoastră ce părere aveți?

Personal cred că omul este ființă educabilă. Că ascunderea după „genetică” a unor căderi înseamnă o formă de diluare a responsabilității, un fel de aruncare a vinei asupra lui Dumnezeu. Părinții Bisericii, și Părintele Arsenie nu face opinie separată, arată că mântuirea- procesul educațional cel mai de preț, este un dar al lui Dumnezeu dar și o încordare persoanală. Ce spune Părintele trebuie înțeles ca un semnal de alarmă asupra generațiilor care se maturizează că este nevoie de atenție, că tot ceea ce lucrăm acum împotriva voii lui Dumnezeu nu afectează doar persoana noastră ci tot ce însemană fondul genetic al neamului. Omul nu este o insulă singuratică ci un continent din care se desprind frumusețile altor continente. Eu cred, repet, în forța regeneratoare a educației în duhul lui Dumnezeu. Educație fundamentată pe lucrarea Duhului Sfânt prin Tainele Bisericii: Botez, Mirungere, Împărtășire, Spovedanie, Cununie, Maslu și Preoție, care naște și face vii aceste Taine în mijlocul poporului mai mult sau mai puțin credincios.

Care considerați că sunt pașii transformării unui alcoolic într-o persoană sănătoasă?

Conștientizare, căutarea vindecării, aflarea terapeutului, răbdare, curaj, curaj, curaj. Medicamentul de bază rămâne iubirea, care toate le rabdă și toate le depășește, puterea fiind născută tocmai din recunoașterea slăbiciunii.
Nu există vindecare desăvârșită de nici un păcat, să ne înțelegem. Eu remarc că folosim cuvinte prea neutre pentru finalizarea câte unui proces de restaurare a omului. Omul nu e un produs final ci un proces continuu, un subiect nealineat al iubirii lui Dumnezeu. Cei care au trecut prin dependență știu ce zic, e o teamă care-i însoțește mereu, multă vreme și o disciplină continuă. Fără glumițe de grup- hai, numai o bere…Fără nici o clipă de batjocorire a efortului făcut de ceilalți pentru tine. Devin niște curajoși timizi, fragili și puternici deopotrivă, fie că vorbim de bărbați sau de femei. Sunt niște oameni minunați, plini de atenție și foarte deschiși să ajute.

Ce recomandări practice aveți pentru aceste persoane?

În primul rând să ceară ajutor, să nu se rușineze sau încăpățâneze. De obicei nu o fac de bunăvoie. Evitați multe neplăceri personale, ca să nu mai spun ale celor pe care-i iubiți, dacă renunțați la platoșa suficienței. Noi vă vedem, ne doare cum vă ascundeți alcoolismul în orgolii stupide. Apoi puneți-vă nădejdea, chiar când nu o aveți, în Dumnezeu nu în oameni, știind însă că Dumnezeu lucrează prin oameni. Uitați-vă mai des în ochii copiilor voștri, pentru pacea lor nici un efort nu e prea mare.

Poate fi tratat alcoolismul?

Nimeni nu tratează alcoolismul. Ci alcoolicul. Din nefericire, alcoolul, sursă de venit la bugetul de stat, ca și jocurile de noroc, dependențe imorale, este „protejat de lege”. Ne complacem într-un joc periculos, care ucide din culpă suflete. Dacă am vrea cu adevărat să refacem starea de sănătate a unui popor de aici ar trebui să începem, de la identificarea consumurilor care rup voința omului, îl înrobesc și-l transformă în dependent. Deci da, alcoolismul se tratează prin voință politică, prin politici sociale. Până atunci, tratăm alcoolicul.

spice site

Administratie 29.05.2015

Primirea cererilor pentru subvenţiile în agricultură, în plină desfăşurare

Anul 2015 este plin de noutăţi în ceea ce priveşte primirea subvenţiilor pentru agricultură: cererile se primesc într-o perioadă diferită faţă de până acum, s-a introdus termenul de fermier activ şi, la fel de important, pentru prima dată de la debutul acordării acestor subvenţii, agricultorii depun o cerere unică, atât pentru animale, cât şi pentru suprafeţele de teren cultivate. Modificările au adus cu ele un nou soft de preluare a cererilor care, la fel ca toate soft-urile nou implementate, a dat rateuri la început, aşa că debutul a fost mai greoi.

La Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sibiu această perioadă este extrem de încărcată. Primirea cererilor de la fermierii care lucrează pământul şi cresc animale este în plină desfăşurare. Cererile se vor primi până în 15 iunie, fără ca cei care depăşesc o anumită perioadă să mai fie penalizaţi ca în anii anteriori.

Fermierii depun o cerere unică – atât pentru animale, cât şi pentru suprafeţele de teren

„Acum se depune cerere unică. În perioada 2007 – 2013 era o cerere pe suprafaţă şi o cerere pentru animale. Trebuia să ai drept de folosinţă asupra unui teren agricol şi să-l utilizezi în scop agricol. Începând din anul acesta se cere o implicare mai mare a primăriilor care trebuie să dea o adeverinţă. Oamenii dovedesc cu acte proprietatea asupra terenurilor, iar primăriile certifică faptul că oamenii chiar lucrează terenul şi avem nevoie de o fotocopie după fila din registrul agricol. La acest capitol întâmpinăm ceva greutăţi pentru că…câte bordee, atâtea obicee”, spune directorul APIA Sibiu, Teodor Haţegan.

O altă noutate este că s-a introdus termenul de fermier activ şi, de exemplu, cei care deţin păşuni şi vor să beneficieze de subvenţii pentru acestea trebuie să demonstreze că au şi animale, nu mai este suficient să demonstreze că terenul este folosit în scop de păşunat.

O persoană cu un hectar de păşune trebuie să deţină minim două oi, iar o vacă este suficientă pentru trei hectare de teren, fiecare animal avânt un coeficient specific – Unităţi Vita Mare (UVM), fiind necesare 0,3 UVM pentru fiecare hectar de păşune.

Depunerea cererii unice a dat puţin peste cap activitatea în centrele APIA. Până acum, oameni diferiţi, din servicii diferite se ocupau de preluarea separată a cererilor pentru teren şi animale. Acum, se preiau cereri unice, iar softul a fost schimbat. Imediat după debutul perioadei de preluare a cererilor, acest soft nu a funcţionat la capacitate maximă.

Cererile se depun, ca şi până acum, în cinci centre locale – Agnita, Miercurea Sibiului, Mediaş, Porumbacu de Jos şi Sibiu, iar proprietarii de suprafeţe foarte mari de teren depun cererile direct la APIA.

Potrivit statisticii din 2014, în judeţul Sibiu s-au depus un număr total de 15.453 cereri pentru teren cu o suprafaţă totală de 173.783,65 hectare.

„În 2007 aveam 17.000 de cereri cu 155.000 hectare, iar pe an ce a trecut numărul de cereri a scăzut cu peste 2000, la 15.500 de cereri cu o suprafaţă de peste 170.000 hectare. Asta denotă că unele terenuri s-au comasat, iar banii chiar ajung la utilizatorul de teren”, mai spune Teodor Haţegan.

În 2014, sumele totale plătite pentru suprafeţele de teren lucrate în judeţul Sibiu s-au ridicat la 169.836.205,41 lei.

Sunt însă şi fermieri care declară suprafeţe mai mari de teren în încercarea de a obţine subvenţii mai mari. În fiecare an însă aceştia sunt depistaţi şi trebuie să returneze banii.

La începutul lunii mai 2015 în evidenţele APIA Sibiu figurau un număr de 5.543 de debitori de care care trebuie recuperată suma de 15,847,006.57. Un procent de 73 la sută din aceşti bani a fost deja recuperat, iar cei care nu plătesc de bună-voie aceşti bani vor ajunge la executare silită.

Cei care au declarat suprafeţe cu mult mai mari decât cele pe care le deţin în realitate, având un procent de supradeclarare de peste 50 la sută, sunt pasibili şi de sancţiuni multi-anuale însemnând că li se vor trage din banii pe care trebuie să-i primească şi în următorii trei ani celui în care au fost edpistaţi în neregulă, asta dacă depun în continuare cereri pentru subvenţii.

IMG_9854

Educatie 29.05.2015

Ioana Tocoaie: „Ar tebui să fim mult mai responsabili, să muncim mai mult, să facem ceea ce ne place, pentru că de noi depinde mai departe.”

Ioana Daniela Tocoaie este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă. S-a născut în Sibiu, pe 16 ianuarie 1998, dar locuiește alături de familia ei în Avrig. Ioana a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, secţia pictură. În cadrul competiției a trebuit să picteze Biserica Romano Catolică din Arad. Compoziția i-a ieșit atât de bine, încât nimeni nu i-a putut contesta talentul, cu atât mai puțin comisia de examen. „Când am aflat clasamentul din cadrul olimpiadei am înțeles că acela este unul dintre cele mai importante momente din viața mea și am primit rezultatul cu multe lacrimi de bucurie. Mă încântă faptul că ceea ce fac este apreciat, iar punctajul obținut reprezintă o confirmare a muncii mele, o dorință împlinită și încă un motiv pentru a continua.”

Pentru Ioana, familia, părinții și sora Sarah sunt centrul lumii, de care se simte strâns legată. Ei sunt cei care îi călăuzesc pașii și o sprijină ori de căte ori are nevoie. Sunt cei care o ajută să-și contureze visele și care nu o dezamăgesc niciodată. Sora ei este pasionată de muzică, așa că Ioana este înconjurată de artă. Iubește pictura dintotdeauna și întotdeauna îi ocupă timpul liber. „La început, învățam cum să țin stiloul, pentru a scrie, apoi îmi amintesc cum țineam pensula și transformam acele „gâlme de culoare” de pe paletă, într-un rezultat. Acesta a fost începutul, iar în momentul de față, nu mă mai pot dezlipi de pensulă și culori. Îmi dedic timpul liber artei, iar legătura dintre noi s-a transformat într-o adevărată prietenie”. Fata are un mentor, pe care îl amintește la fiecare pas. Este vorba despre Marcela Forman, dascălul ei. „Nu reprezintă doarun „om de la catedră„”, ea este persoana care m-a sprijinit și motivat, care mi-a arătat adevărata cale spre tainele culorii, și nu doar mie, ci oricărui alt elev”. La fel ca ceilalți olimpici, și Ioana are un palmares care îi certifică valoarea. La terminarea primelor două clase de liceu a fost premiantă și nici anul acesta nu pare să facă excepție. De asemenea, a obținut în ambele clase diploma de specialitate, iar în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a a obținut premiul II la Concursul Național „Hans Hermann”. „Prin artă suntem capabili să transmitem trăiri, stări sufletești și totodată emoții, asta pe lângă valoarea artistică. Îmi doresc ca și lucrăriile mele să reflecte aceste sentimente de bucurie pe care le transpun și, mai ales, această pasiune a mea pentru culoare”, spune Ioana.

După liceu își dorește să studieze la Cluj

Ioana a început să urce scara spre limitele artei treptat și să se lase pradă acestui microb, numit culoare. „Conștientă de pasiunea mea și totodată motivată fiind, am învățat ce înseamnă culoarea, pictura, dar și despre diferitele ramuri ale artei. Am luat în brațe, cu mare entuziasm abstractul și am învățat să transmit stări sufletești prin tușele spontane de culoare și sugestia cu ajutorul armoniei culorilor. Sunt atrasă de culori în general, însă verde-roșu se regăsesc în topul preferințelor mele din gama cromatică, pentru că reflectă prosperitate și siguranță, pe panza de un alb monoton.” După terminarea liceului își dorește să meargă la Cluj și să urmeze cursurile din cadrul Universității de Artă și Design, secțiunea pictură. „Îmi doresc să creez și să aduc fericirea în viața oameniilor, prin artă. Satisfacția personală vine atunci când ești încântat de ceea ce ai făcut, iar rezultatul, bucuria, speranța unei persoane valorează cel mai mult. Pictura pentru mine repezintă cel mai frumos mod de a ieși din cotidian, de a mă elibera.” Am întrebat-o pe Ioana cum ar picta tinerețea și cum ar picta bătrânețea, iar ea a răspuns: „Vârsta mea, aș picta-o într-o explozie de culori, deoarece acum avem de ales dintre miile de drumuri pe care le avem deja bătucite sau putem să ne creem drumuri noi. Bătrânețea aș picta-o în culori calde, pentru a transmite liniștea sufletească, pacea și împăcarea de care fiecare om ar trebui să dispună de la o anumită vârstă.” Ce le spune Ioana tinerilor de-o seamă? „Ar tebui să fim mult mai responsabili, să muncim mai mult, să facem ceea ce ne place, pentru că de noi depinde mai departe. Viitorul nostru, cariera, depind de ceea ce facem acum.”

IMG_9852
IMG_9859
IMG_9854
afis site

Sanatate 29.05.2015

Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai 2015

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu şi voluntarii acestuia, se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, în perioada 25-31 mai 2015 prin activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare şi de formare de abilităţi în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu, precum şi activităţi de petrecere a timpului liber în cadrul SMART PARK Sibiu.

Activităţile se încadrează în Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2013 – 2016, prevenire în şcoală, obiectivul specific „Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber” şi prevenire comunitară, obiectivul specific „Adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber”.

În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii prin instituţiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun marchează „Ziua Mondială fără Tutun”, pentru a sublinia riscurile de sănătate asociate consumului de tutun şi pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun. Cu această ocazie Organizaţia Mondială a Sănătăţii face un apel către toate ţările, de a lucra împreună pentru a reduce/stopa comerţul ilicit de produse din tutun.

La nivel global consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030 consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.

afis