Dr. Doina Giurgiu

Sanatate 5.04.2017

Conferinta despre Medicina Muncii, la Sibiu

În zilele de 6 şi 7 aprilie 2017, Asociaţia Transilvană de Medicina Muncii şi Facultatea de Medicină a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu SCJU Sibiu, organizează Conferinţa „Legislaţie şi Multidisciplinaritate în Medicina Muncii”. Manifestarea va avea loc în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, str. Lucian Blaga nr. 2A, cu începere de la ora 10.00.

Conferinţa de Medicina Muncii de la Sibiu abordează problematica specifică a multidisciplinarităţii activităţii de Medicina Muncii, care se constituie într-un punct de întâlnire a unor domenii variate, atât medicale, cât şi aparţinând mediului de muncă şi social. Similar practicii din toate ţările europene, Medicina Muncii din România răspunde unui ghidaj şi unor exigenţe legislative care urmează calea unei continue adaptări la evoluţia europeană a domeniului sănătăţii şi securităţii în muncă, dar şi la realitatea socio-economică locală, regională şi naţională”, a explicat Dr. Doina Giurgiu Preşedintele Asociaţiei Transilvane de Medicina Muncii și medic primar specialitatea medicina muncii în cadrul SCJU Sibiu.

La manifestare vor conferenţia cadre didactice universitare şi specialişti din specialităţile: Medicină Internă, Cardiologie, Reabilitare Medicală, Oftalmologie, Dermatologie, Alergologie, Psihiatrie, Medicină Legală şi Medicina Muncii, din centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Arad, Oradea şi Sibiu.

Asociaţia Transilvană de Medicina Muncii este o asociaţie cu caracter profesional-ştiinţific, înfiinţată în anul 1998, la Clinica de Medicina Muncii Cluj-Napoca, de către Prof. univ. dr. Aristotel Cocârlă. Asociaţia promovează interesele profesionale ale medicilor de Medicina Muncii, activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniu şi dezvoltarea profesională continuă a membrilor săi.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este o unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, cu rol în asigurarea de servicii medicale (preventive, curative, de recuperare şi paleative) şi care participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei.

Ad