peste

Sanatate 8.04.2017

Peste 2,5 tone de peşte, confiscate înainte de Florii

Peste 2,5 tone de peşte au fost confiscate de poliţişti înainte de sărbătoarea Floriilor, de la comercianţi şi de la persoane care nu au putut să dovedească provenienţa acestuia, neputându-se stabili nici dacă mai este sau nu bun de consum.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, cu o săptămână înainte de Florii, poliţiştii au controlat 304 agenţi economici şi persoane care vindeau sau transportau peşte, pentru a preveni comerţul ilicit.

În urma controalelor au fost date 203 amenzi, în valoare de  337.000 de lei şi au fost confiscate 2.563 de kilograme de peşte şi alte produse alimentare, în valoare de 59.911 de lei, a anunţat, sâmbătă, Poliţia Română.

„Având în vedere obiceiurile premergătoare Sărbătorii de Florii, activităţile de control s-au axat, cu precădere, pe prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ilegalităţilor din domeniul comerţului cu peşte şi produse din peşte, precum şi pe verificarea respectării reglementărilor privind siguranţa alimentară”, a precizat sursa citată.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

viewscnt

Ad