Acum citesti:
Cartierul Gușterița are propria competiție de Ping Pong
Intreg articolul 2 minute de lectura

Cartierul Gușterița are propria competiție de Ping Pong

ping pong

În 21 aprilie, în curtea Bisericii „Buna Vestire”, de pe strada Mălinului, nr. 4 are loc un Concurs de Ping Pong. Evenimentul este organizat de Echipa de Tineret a Parohiei Ortodoxe Gușterița și Asociația Dia.Logos și se adresează doar celor care locuiesc în cartierul Sibiu – Gușterița. Concursul se adresează categoriilor de vârstă 14 – 20 de ani; 20 – 30 de ani și 30 +, iar câștigătorii vor primi câte o bicicletă în valoare de 1.500 de lei.

Ideea concursului a pornit din dorința membrilor parohiei de a oferi tinerilor o activitate sportivă frumoasă. Competiția va avea un arbitru din lumea tenisului de masă și pergătirile au început deja.

„Echipa noastă de tineri a reușit să cumpere deja o masă de tenis din banii strânși la colinda din iarnă, iar Asociația Dia.logos va sponsoriza achiziționarea celei de-a doua mese. Tot această asociație va oferi și premiile câștigătorilor.”, spune pr. Alexandru Ioniță.

Înscrierile pentru concurs se fac în perioada 25 martie – 14 aprilie la adresa de e-mail parohiagusteritza@gmail.com, prin completarea unui formular. De asemenea, completarea acestuia se poate face și la Biserica „Buna Vestire”.

„În Gușterița suntem doi preoți tineri eu și pr. Marius Tofan și ne dorim mult să investim în dezvoltarea activităților pentru și cu tinerii din cartier”, mai spune Alexandru Ioniță.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.