Acum citesti:
Familia Dodoc, o lecție de viață scrisă de voi
Intreg articolul 6 minute de lectura

Familia Dodoc, o lecție de viață scrisă de voi

Altruismul este un cuvânt greu. Una este să-l folosești și cu totul altceva este să-i dai un sens prin acțiunile tale. Voi, cititorii noștri, ați reușit! Printr-un incredibil act de caritate, continuu, o parte dintre voi ați schimbat viața unei familii formate dintr-un tată singur, cu un grad de handicap care nu-i permite decât un serviciu de 4 ore, și doi copii: o fetiță de 15 ani și un băiețel de 11 ani. Este vorba despre familia Dodoc. Ați citit despre ei, în paginile ziarului nostru, în toamna anului 2016. Cei trei locuiau, pe atunci, într-un fost grajd, aproape de centura ocolitoare a Sibiului, printre gunoaie. Nu aveau căldură, iar în locuința improvizată era frig și mișunau gândacii. Situația lor era foarte grea. Copiii, însă, erau puri, cuminți, zâmbitori și încrezători. Asta a spus ceva despre educația primită de la tatăl lor. Iar tatăl, părăsit fără o vorbă de soție când băiețelul avea numai un an, și cu un atac cerebral la activ, cu urme lăsate de acesta, nu a renunțat și a decis să lupte cu toate forțele pentru copii, păstrându-și modestia și demnitatea. Asta a impresionat, iar mulți dintre voi ați reacționat. Astăzi, la aproape doi ani de la apariția în ziar a poveștii familiei Dodoc, datorită vouă, cei trei au reușit, în sfârșit, să-și cumpere o casă. Acum, fericirea lor este și fericirea voastră, pentru că ați dat șansa unui tată singur cu doi copii să vă spună cel mai sincer și profund MULȚUMESC.

„Însă, dacă nu cerșesc, pentru că sunt oameni demni și excepțional de modești, nu înseamnă că nu au nevoie. Cea mai mare nevoie a lor în acest moment este cea a unui spațiu UMAN. Un locșor înăuntrul căruia să nu bată vântul, să nu fie gândaci și să nu se simtă miros de gunoaie de afară. Un loc pe care să îl poată numi Acasă”, așa se încheia, în urmă cu doi ani, povestea familiei Dodoc, publicată în paginile ziarului nostru. De atunci, lucrurile s-au schimbat în bine pentru Dan Dodoc și cei doi copii ai săi, Andrei și Nico. Mulți, foarte mulți oameni au vrut să-i ajute. Au fost luați din acel grajd și s-au mutat într-o chirie. Un loc decent unde au locuit mai bine de 12 luni. Din luna iunie a acestui an, însă, datorită donațiilor făcute de voi, au reușit să-și cumpere o garsonieră. O casă a lor. Este micuță, însă face cât o mie de palate.
„Tot ce s-a întâmplat înseamnă enorm de mult pentru noi. Am trăit atâția ani fără locuință, pe unde am putut. Acum avem casa noastră. Nu știu, e ca o minune de la Dumnezeu. Nu pot spune în cuvinte. Nu m-am gândit că o să ne ajute atâția oameni încât să se strângă banii pentru o locuință. Am primit pachete cu haine și mobilă, tot ce vedeți aici este de la oameni cu credință în Dumnezeu care ne-au ajutat. Noi nu aveam nimic. Acum avem totul și haine și vase, tot ce ne trebuie. Vreau să le mulțumesc absolut tuturor celor care ne-au ajutat. Sunt și persoane care ne-au depus bani de doi ani de zile, aproape în fiecare lună. Le mulțumesc tuturor din suflet. Fără ajutorul lor n-aș fi reușit”, spune Dan, iar în fiecare cuvânt rostit se simte o recunoștință adâncă, ca o plecăciune demnă a ființei sale către toți cei care l-au ajutat. Deși ar mai avea nevoie, sunt fericiți cu ce au Mână de la mână, din puținul vostru ați donat și s-a putut cumpăra o garsonieră pentru familia Dodoc. Ei, însă, ne oferă la fel de mult. În sine, sunt o lecție de viață. Am privit în jur, în garsoniera mică. Aragajul este scrijelit și plin de rugină, vasele sunt puține, copiii sigur își pot număra hainele, ar avea nevoie de o masă nouă și poate un televizor mai mare, spre bucuria celor mici. Nici nu știu dacă și-au putut cumpăra toate cele necesare pentru începerea
școlii. Mă gândeam că, poate, ar fi bine să nu-i uităm de sărbători, să vină Moșul și la ei. Trecându-mi toate acestea prin cap, i-am întrebat:
„Cum sunteți acum? Vă mai trebuie ceva?”
Răspunsul tatălui a venit prompt, însoțit de o scuturare fermă din cap: „Nu, acum suntem bine. Avem tot, nu ne mai trebuie nimic. Eu lucrez în continuare, cu banii câștigați plătim taxele și utilitățile și ce rămâne sunt pentru mâncare. Suntem fericiți.” Am zâmbit cu tot cu suflet. Cât de puțin înseamnă mult pentru acești oameni!

Au avut un înger printre oameni

Toată campania pentru familia Dodoc a fost începută de învățătoarea lui Andrei. Ea a fost cea datorită căreia povestea lor a fost făcută publică și nu s-a lăsat până nu s-au strâns toți banii. Nu vrea ca numele său să-i fie făcut public, pentru că faptele bune nu se strigă în gura mare, dar a sprijinit mereu această familie. Copiii sunt foarte atașați de ea, iar Dan îi va râmâne veșnic recunoscător. În sufletul său, înaintea acestei ființe, este doar Dumnezeu. Andrei a plâns când s-a despărțit de ea. Acum a intrat în clasa a V-a, dar știe că o va vizita, de câte ori va avea ocazia. Nico a intrat în clasa a VIII-a, o adevărată domnișoară acum și se pregătește de liceu. Nu știe exact către ce se va îndrepta, dar va fi cu siguranță ceva legat de română, literatură și scris.
„Îmi place să scriu povești, iar unele dintre ele sunt chiar lungi”, spune zâmbind fata. Îi place să și deseneze. Dar poate nu la fel de mult ca literatura. Acum, toți trei sunt bine, cu adevărat bine, însă nu-i uitați! Dacă aveți cu ce să le mai luminați chipurile, de la lucrurile simple și până la cele la care nici nu visează, vă rog să o faceți. Îndemnul vine de la noi, pentru că i-am cunoscut. Sunt atât de modești și se mulțumesc cu atât de puțin, încât merită totul.
Familia Dodoc
IMG_8554
IMG_8556
IMG_8558
Dodoc 2016
Dodoc 2016
Dodoc 2016
Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.