12.2 C
Sibiu
joi, martie 28, 2024

[FOTO] Cei mai buni jockey din țară se întrec la Sibiu

Cele mai citite

 „Marele Premiu al municipiului sibiu”, concurs național de sărituri peste obstacole care contează ca etapă în Campionatul Național de Echitație, se desfășoară zilele acestea la Baza Hipică din cartierul Vasile Aaron.
În jur de 30 de cai îi vor purta peste obstacole pe unii dintre cei mai buni jockey din țară, zilele acestea, la Baza Hipică din Sibiu. Concurenții reprezintă 6 cluburi de echitație din întreaga țară și sunt de toate vârstele și nivelurile de experiență, întrucât competiția se adresează tuturor doritorilor. Ionel Bucur, antrenor la Baza Hipică, vine cu detalii.
„O organizăm de foarte mulți ani, este o competiție cu o inițiere foarte mare pentru călăreții tineri și pentru caii tineri. Competiția nu este foarte grea, ținând cont de faptul că abia astăzi a început, urmând ca probele să fie din ce în ce mai grele, în funcție de categoriile respective”, a declarat Ionel Bucur.
Ionatan Marin reprezintă clubul CSM Sibiu și călărește de câțiva ani deja. Își dorește să ia locul I, dar spune că o greșeală pe care a făcut-o în timpul reprezentației s-ar putea să îi răpească această șansă.
„E extraordinar, îmi place mult atmosfera. Particip pentru a 2-a oară și nu prea am experiență, însă sper să fie totul ok”, spune Ionatan.
Andreea Bucur a avut o reprezentație fără pată. Concurenta spune că totul s-a datorat relației strânse pe care o are cu calul ei.
„Este foarte ușor atâta timp cât ai o legătură foarte puternică cu calul și stii exact cum să îi ceri și ce să îi ceri. Eu sunt la început și fac greșeli de începător, dar am încredere că o sa fie bine. Motivul pentru care astăzi nu am făcut nicio greșeală este tocmai el (n.r. calul). Relația pe care o avem este cea care mă ajută”, explică Andreea.


Competiția este organizată de CSM Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu. Suma premiilor se ridică la valoarea de 15.400 de lei.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Peste 18.000 de persoane din Sibiu au buletinele expirate

La finalul lunii februarie 2024, în Registrul național pentru evidența persoanelor, au fost înregistrate 18.630 de persoane cu acte...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect