Eric Munteanu si Zaharia nu vor sa continue la Gaz Metan

Sport 19.06.2017

Pierderi grele: Eric, Alexandru Munteanu și Radu Zaharia nu doresc să continue la Gaz Metan

Lotul Gazului Metan a plecat luni dimineața către staţiunea Zlatibor, acolo unde va pregăti noul sezon competiţional, programat să înceapă la jumătatea lunii iulie. Din lotul deplasat de tehnicianul Cristian Pustai lipsesc 3 “piese grele”, care s-au remarcat de-a lungul timpului la Gaz Metan. Eric de Oliveira, Alexandru Munteanu şi Radu Zaharia, jucători care au mai contract până în data de 30 iunie, nu doresc să continue cu Gaz Metan şi nu au făcut deplasarea cu lotul medieșean în Serbia.
În ceea ce privește sosirile la Gaz Metan, pe lângă fundaşul Sergiu Popovici, ultima dată la FC Botoşani, a mai fost perfectat încă un transfer. Astfel, fundaşul Sorin Buşu a semnat un contract valabil pentru un sezon cu gruparea de pe Târnava Mare. Dintre jucătorii aflaţi la final de contract, Alexandru Curtean, Răzvan Pleşca şi Cristian Danci, au semnat prelungirea pentru încă un sezon. Totodată, Gaz Metan s-a despărţit pe cale amiabilă de Ciprian Petre şi Dario Rugasevici.

Ad