BC CSU SIBIU- NTN-SNR Rulmenti

Sport 22.07.2017

CSU Sibiu își consolidează un alt parteneriat!

BC CSU SIBIU- NTN-SNR RulmentiCompania NTN-SNR Rulmenți își reafirmă sprijinul pentru echipa numărul I a orașului nostru. Aceștia vor fi alături de CSU Sibiu și în sezonul 2017-2018, an competițional în care galben-albaștri vor participa în Cupele Europene. ”După un prim sezon de parteneriat cu BC CSU SIBIU, am apreciat foarte mult spiritul de echipă, atmosfera călduroasă, respectul adversarilor și bineînțeles performanța echipei în campionat. Angajații NTN-SNR Rulmenți au fost încântați de proximitatea jucătorilor și a staff-ului CSU. Și în acest nou sezon NTN-SNR Sibiu continuă parteneriatul cu echipa CSU, al cărei parcurs corespunde atât de bine valorilor Grupului NTN-SNR. Vom fi alături de voi în toate momentele frumoase care se anunță! Hai CSU!”,  a declarat Patrick Moleins, Director General NTN-SNR Rulmenți.

”În sezonul competițional 2016/2017, prin conducerea sa, NTN-SNR a fost mai mult decât un partener. I-am simțit și avut alături la fiecare victorie, dar și la înfrângere, și ne bucurăm să îi avem în marea familie galben-albastră. Îi mulțumim domnului Patrick Moleins pentru prietenia și sprijinul manifestate față de echipa noastră și suntem mândri să pășim în noul sezon împreună. Anul următor, partenerii noștri vor aniversa Centenarul NTN-SNR Rulmenți – 100 de ani de prezență în industria auto – și sperăm ca la finalul sezonului să putem sărbători împreună creșterea performanței, în ambele domenii”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.

 

Ad