Daniela9

Sport 26.07.2017

Daniela Ghițan, karatista medaliată la ultimele două Campionate Mondiale

Daniela9Daniela Maria Ghițan a fost desemnată la Gala Sportului Sibian 2016 drept cea mai bună de la disciplinele neolimpice. Ea a întrerupt dominația de ani buni a cluburilor Ippon Mediaș și Hwarang Sibiu, obținând în sezonul trecut două medalii de argint la senioare și una de bronz la categoria U21, la Campionatele Mondiale de Karate Shotokan. Daniela reprezintă CS Tsubaki Sibiu, are 22 de ani și este antrenată de Vladimir Prică.

 

Daniela6Întâlnirea sa cu această disciplină a fost făcută la vârsta de 11 ani, ea dorind să facă un sport, iar părinții ei au îndrumat-o spre karate. Daniela a acceptat imediat, neștiind despre ce este vorba. A mers la sală, iar sub bagheta lui Ion Dumbrăvescu a început să-i placă artele marțiale, dovada cea mai bună fiind faptul că unsprezece ani mai târziu continuă să meargă la sală. O face pentru sănătatea și pasiunea sa, iar în ultimii ani a avut rezultate foarte bune pe plan național și internațional. ”Am văzut mulți să vină și să renunțe după o oră de încălzire”. Deține centura neagră la karate, iar de-a lungul timpului a făcut disciplinele shitoryu și shotokan. ”Karate te ajută să ai disciplină, să ai cunoaștere de sine și înveți să ai un anumit control”, spune Daniela”

Daniela17Kata este proba sa favorită. Cele mai frumoase amintiri ale sale sunt legate de competițiile la care a participat, iar cele mai negre despre anumite înfrângeri suferite pe tatami. ”Competițiile sunt cele mai frumoase amintiri. Acolo se vede rezultatul și le consider cele mai importante”. Din păcate artele marțiale nu sunt atât de sprijinite la noi, iar ea a plătit tot timpul participarea la întreceri, dar asta nu a deranjat-o deloc. ”Eu am plătit la fiecare competiție la care am fost masa, cazarea, transportul și masa de competiție”, mai spune karatista.

Daniela1În acest an, ea a continuat forma bună din 2016 și a urcat de două ori pe podiumul Mondialelor. O dată, pe cea de-a doua poziție alături de echipa de kata a României, iar apoi pe cea de-a treia treaptă, alături de echipa de kumite a țării noastre. Pentru viitor, după ce va termina cariera de sportivă, Daniela Ghițan își dorește să devină antrenoare și să fie cea mai bună în acest domeniu.

Daniela12

Ad