foto Ovidiu Matiu
Foto credit: foto Ovidiu Matiu

Sport 2.08.2017

Tenis: Tecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu la Washington

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale probei de dublu, în turneul ATP de la Washington, dotat cu premii totale de 1.750.080 dolari, după 6-3, 7-6 (2) cu cuplul Grigor Dimitrov (Bulgaria)/Lucas Pouille (Franța), relatează Agerpres.

Cuplul româno-olandez, victorios într-o oră și 19 minute, a reușit 6 ași, dar a comis nu mai puțin de 10 duble greșeli, în timp ce adversarii au avut 4 ași și 8 duble greșeli.

Tecău și Rojer, campioni la Washington în 2014, și-au asigurat un cec de 13.490 dolari și 90 de puncte ATP.

Tecău și Rojer vor juca în sferturile de finală contra favoriților numărul doi, Lukasz Kubot/Marcelo Melo. Perechea polonezo-braziliană a câștigat ambele dueluri de până acum cu Tecău și Rojer, în 20156, în sferturi la Viena, cu 7-6 (4), 6-4, și anul acesta, în optimi la Miami, cu 6-4, 3-6, 11-9.

Cuplul româno-olandez avea, înaintea meciului cu Dimitrov și Pouille, trei înfrângeri în ultimele patru partide.

Sursa: agerpres.ro

Ad