BIOMIN

Sport 4.10.2017

O nouă companie din mediul privat se alătură CSU Sibiu!

BIOMINCu puține zile rămase până la startul unui nou sezon de Liga Națională de Baschet Masculin, o nouă companie sibiană se alătură CSU Sibiu. Este vorba despre cei de la Biomin, care devin sponsor al echipei de seniori. ”A venit vremea, bineînțeles, după o maturitate și stabilitate financiară a firmei, să susținem sau să investim și în sportul sibian. Astfel, nu întâmplător, ne-am orientat spre echipa de baschet a orașului, echipa fanion, care de-a lungul timpului a dovedit prin prisma rezultatelor obținute, că sunt demni de a fi susținuți pe mai departe, pentru a face performanță la nivel înalt. Începând cu data de 1 Octombrie 2017, suntem alături de ”vulturi”’ în încercarea lor de a repeta performanțele obținute în trecutul nu foarte îndepărtat, când au ajuns, în două rânduri, Campioni Naționali ai României. A contat foarte mult pentru noi și faptul că au ajuns, în campionatul trecut, în primele patru echipe din țară, luptând de la egal cu echipe mult mai puternic finanțate. Credem în echipă și credem în conducătorii clubului că vor duce mai departe tradiția baschetului sibian, făcând cinste pe mai departe numelui și brandului CSU!  Vreau să accentuez faptul că ne identificăm cu CSU Sibiu, ne identificăm cu aspirațiile lor de succes și performană și ne bucurăm să fim alături de ei ca susținători fideli. HAI CSU!”, a declarat Radu Marți, General Manager BIOMIN.

Este o nouă companie din mediul privat care sprijină performanțele ”vulturilor”.  ”La Sibiu mediul privat a înțeles că fără sprijinul lui, sportul de performanță nu are cum să crească și mă bucur că proiectul echipei noastre de baschet a convins companiile de acest lucru. Ne dorim performanțe cât mai mărețe și sperăm ca la finalul campionatului, alături de partenerii noștri, să putem sărbători creșterea performanțelor și atingerea obiectivelor. Le mulțumim celor de la BIOMIN pentru sprijinul, implicarea și încrederea pe care ni le acordă și le urăm <<Bun venit!>> în marea familie galben-albastră”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.

Ad