http://tenisite.info
Foto credit: http://tenisite.info

Sport 5.10.2017

”MENTAL DE FIER”! Sorana Cîrstea a învins fostul număr I mondial

http://tenisite.infoJucătoarea născută în Târgoviște este a doua sportivă din România ce se califică în sferturile de finală, la turneul desfășurat în capitala Republicii Populare Chineze. Sorana Cîrstea a jucat extraordinar în această dimineață, învingând-o pe Karolina Pliskova de o manieră entuziasmantă. Tenismena noastră s-a impus în fața ex-numărului I mondial în două seturi, scor 6-1, 7-5. O oră și 25 de minute a fost durata partidei. Sorana a fost mental la cel mai înalt nivel și nimic nu a putut să o doboare. Ea a servit bine și a returnat excelent. Meciul a început cu Pliskova la conducere, 1-0. Sorana a replicat cu șase game-uri la rând și a închis setul în numai 29 de minute. În al doilea set, cehoiaca a jucat mai bine și a fost în avantaj 3-0, 4-2 și 5-2, dar Sorana a revenit fantastic, a salvat trei mingi de set ale oponentei sale și a luat cinci game-uri la rând pentru a avansa între primele opt tenismene de la Beijing.  În sferturi, Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea Roland Garros, Jelena Ostapenko. Sorana este află pe aceeași parte a tabloului cu Simona Halep, iar daca cele două le vor învinge pe Ostapenko și Kasatkina vom avea o semifinală românească în turneu.

Ad