RS3

Sport 6.10.2017

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au câștigat prima zi de la Sibiu

RS3Echipajul format din Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (ProRally Team Brașov) și-a pus în aplicare planul în finala Campionatului Național de Raliuri Dunlop, reușind să încheie pe primul loc la finele zilei de vineri. Ocupantul poziției a doua în clasamentul general a început ziua stabilind reperul shakedown-ului, apoi au continuat în același ritm susținut pe primele două probe speciale ale Raliului Sibiului, PS1 Nucet și PS2 Curmătură.

 

RS2Bogdan Marișca și Carmen Poenaru au replicat pe ultima specială a zilei, coborârea noctură de la Păltiniș. Ambii pretendenți la titlu sunt așadar în grafic, conform așteptărilor dinaintea concursului: Gîrtofan și-a trecut în cont cele 7 puncte aferente liderului la finele primei zile de concurs, iar Marișca nu și-a asumat riscuri inutile și se află pe poziția secundă la general, la 11,5 secunde.

 

RS1Valentin Porcișteanu și Dan Dobre au terminat toate cele trei speciale în top 3 la general și conduc detașat la clasa 3, cu 35 de secunde avans în fața echipajului local format din Rareș Tomiță și Levente Csegzy. Al cincilea la general, după un parcurs foarte solid astăzi, este echipajul NRA, lider la clasa 11, Vlad Cosma/Francesca Maior.

Adrian Teslovan are un avans important în fruntea clasei 5, după abandonul înregistrat încă dinaintea startului de către campionul deja asigurat al categoriei, Adrian Răspopa. Csongor Szabo debutează cu dreptul la clasa 7, fiind primul la finele zilei de vineri.

Radu Necula conduce la clasa 9 și în cadrul Cupei Suzuki, iar disputa strânsă dintre Mihnea Mureșan și Norbert Maior în Cupa Dacia este pentru moment câștigată de primul, avansul dintre cei doi tineri fiind de 33,7 secunde.

Gabriel Stanciu și Levente Kovacs (Ford Escort Mk. II) sunt primii în Campionatul Național pentru Vehicule Istorice de Competiție, după ce s-au impus pe PS1 și PS3. Petru Constantinescu și Radu Gurămultă (Opel Ascona) au răspuns cu victorie pe PS2 și acuză o întârziere de doar 40 de secunde la finele zilei de vineri.

În ceea ce privește Campionatului Național Rally2 Dunlop avem parte de un podium monopolizat de diverse generații ale modelului Renault Clio: Cosmin Sălișteanu și Alin Lăpădușa conduc cu aproape 10 secunde avans față de Mihai și Raul Trifu, iar pe 3 se află Paul Turcanu și Claudiu Popa.

Ad