RS

Sport 7.10.2017

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se impun în finala sezonului

RSEchipajul format din Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (ProRally Team Brașov) a dominat ultimul raliu al anului, câștigând 12 probe speciale din 14. Este al doilea an la rând când Gîrtofan se impune la Raliul Sibiului. Cei doi au fost de neoprit pe specialele din jud. Sibiu, scăpând victoria doar pe PS3 și în superspeciala urbană care a tras cortina asupra sezonului 2017 din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Bogdan Marișca și Carmen Poenaru (Ford Fiestas R5) au dus la bun sfârșit un parcurs tactic, poziția secundă asigurându-le titlul național absolut. Este al doilea titlu pentru pilotul clujean, după cel din 2005. Valentin Porcișteanu și Dan Dobre (Mitsubishi Lancer Evo IX) au atacat locul al doilea, dar au trebuit să se mulțumească cu ultima treaptă a podiumului la general și victoria la clasa 3. Aceștia au bifat un nou succes într-o superspecială, în buna tradiție a acestui echipaj în 2017.

RS1

Rareș Tomiță și Levente Csegzy s-au clasat pe locul patru la general și pe 2 la clasa 3, fiind totodată cel mai bine clasat echipaj local. Al cincilea la general, după un parcurs foarte solid în cele două zile a fost echipajul NRA care a triumfat la disputata clasă 11, Vlad Cosma/Francesca Maior.

Gabriel Ene a făcut surpriza la clasa 5 și și-a adjudecat victoria. Csongor Szabo a debutat cu un succes la clasa 7.

Mihnea Mureșan a triumfat în premieră la populara clasă 9, reușind totodată un foarte bun loc 11 la general cu al său model Dacia Sandero. Bucuria sa a fost dublată de al doilea titlu cucerit: după cel al debutanților, Mureșan a învins și în Cupa Dacia.

Radu Necula a fost devansat la clasa 9, dar a rămas primul în cadrul Cupei Suzuki. Localnicul Gheorghe Badea a fost unicul concurent care a ajuns la sosire în cadrul clasei 12, triumfând așadar acasă.*

RS2

Gabriel Stanciu și Levente Kovacs (Ford Escort Mk. II) au reușit un nou succes în Campionatul Național pentru Vehicule Istorice de Competiție, iar Petru Constantinescu și Radu Gurămultă (Opel Ascona) au fost singurii rivali care au ajuns la sosire.*

În cadrul Campionatului Național Rally2 Dunlop am avut un podium monopolizat de diverse modele Renault: Mihai și Raul Trifu au învins în fața campionilor Cosmin Sălișteanu și Alin Lăpădușa, iar pe 3 s-au clasat Cosmin Bălan și Florian Nițurad.

Acțiunea a fost co-finanțată de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.

Ad