1

Sport 11.10.2017

Raliul Sibiului a stabilit clasamentele finale ale Campionatului Național

1Finala Campionatului disputată în orașul nostru a stabilit clasamentele finale la toate categoriile întrecerii organizate de Federația Română de Automobilism Sportiv. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza sau impus la Sibiu, dar titlul național absolut a mers către Bogdan Marișca și Carmen Poenaru, piloți de la Napoca Rally Academy. Ei au avut 212 puncte, cu 5 peste rivalii lor. Podiumul a fost completat de Vali Porcișteanu, cu 154 de puncte. Marișca s-a impus și la clasa 2, înaintea lui Gîrtofan și Tempestini.

 

3La clasa 3, Valentin Porcișteanu a triumfat de șase ori din șapte ocazii și și-a asigurat prima poziție. Adrian Răspopa a fost reperul clasei 5, reușind cinci victori din șapte posibile. Clasa 7 i-a revenit lui Mihai Manole, în timp ce la clasa 9 și-a adjudecat victoria Radu Necula. Sibianul Jean Tatu s-a impus fără probleme la clasa 11, iar la clasa 12, campionul a fost Remus Cotuț. În ceea ce privește Campionatul Național de Vehicule Istorice pentru Competiție, Gabriel Stanciu și Levente Kovacs  (Ford Escort MK II) au fost cei mai buni concurenți. În cadrul ediției 2017 a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, victoria i-a revenit lui Cosmin Săliștean și Alin Lăpădușa.

2

Ad