Gaz Metan si-a prezentat ultimele 2 transferuri

Sport 11.10.2017

Gaz Metan și-a prezentat ultimele transferuri

Gaz Metan Mediaș și-a prezentat, miercuri după amiază, ultimele două achiziții. Este vorba despre francezul Nasser Chamed, care a sosit la club din postura de jucător liber de contract și care a semnat un contract cu Gaz Metan până la sfârșitul actualului sezon și Ionuț Neagu.

Nasser Chamed a evoluat ultima dată în liga a doua din Franța la formatia Olympique Nimes și este mijlocaș drepta. Chamed a semnat în 2008 un contract cu formatia Chateauroux, unde timp de 3 ani a evoluat la echipa a doua a clubului, iar în 2012 a făcut pasul spre echipa mare, în liga a doua, unde a marcat 8 goluri în 65 de meciuri. În anul 2015 a fost transferat la Olympique Nimes în liga a doua franceză, unde a evoluat până în vara acestui an.

În același timp,  Gaz Metan şi-a asigurat serviciile lui Ionuț Neagu, fost campion al României cu Oțelul Galați. Mijlocașul în vârstă de 27 ani a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului în curs. Ionuț Neagu a evoluat ultima dată pentru formaţia Karabükspor din Turcia.

Ad