Acum citesti:
Vine și victoria? Gaz Metan merge la Chiajna pentru partida cu Concordia
Intreg articolul 2 minute de lectura

Vine și victoria? Gaz Metan merge la Chiajna pentru partida cu Concordia

Fotbaliștii Gazului Metan pleacă spre Chiajna cu destul de mare încredere, după jocurile bune din ultimele etape. Medieșenii vor întâlni însă, sâmbătă după amiaza, una dintre formațiile care după câteva meciuri mai slabe la începutul sezonului, a prins o serie de partide foarte bune. Totul s-a întâmplat după transferul unor jucători precum Claudiu Bumba sau Thaer Bawab, dar și cu aportul unor fotbaliști aflați în propria ogradă, cum ar fi Ronaldo Deaconu sau Marian Cristescu. De asemenea, formația și-a schimbat pur și simplu fața după sosirea antrenorului Ion Moldovan.

De cealaltă parte, medieșenii nu au mai pierdut de etape bune, reușind remize cu echipe care luptă la campionat, cum ar fi CFR Cluj sau CSU Craiova. În plus și jocul medieșenilor este mai închegat, iar relațiile de joc între fotbaliști par să se sudeze tot mai bine. Pentru partida cu ilfovenii de sâmbătă după amiaza, medieșenii nu se pot baza pe Marius Contantin și Sorin Bușu, ambii suspendați. Antrenorul Cristian Pustai a spus într-o conferință de presă că își dorește o victorie în meciul de sâmbătă, pentru ca echipa sa să încheie anul 2017 într-o notă mai optimistă.

Partida dintre Concordia Chiajna și Gaz Metan Mediaș se joacă sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 15.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.