Concordia Chiajna Gaz Metan Medias 1-1

Sport 16.12.2017

Gaz Metan încheie 2017 cu un egal, 1-1, cu Concordia Chiajna

Gaz Metan a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare cu Concordia Chiajna, în etapa a 20-a din Liga 1. Pentru ilfoveni a deschis scorul Marian Cristescu în minutul 49, iar pentru Gaz Metan a egalat Nasser Chamed în minutul 61, care a executat perfect lovitură liberă de la 22 de metri. Este prima reuşită în tricoul lui Gaz Metan pentru Chamed. Mijlocaşul în vârstă de 24 de ani din Insulele Comore mai jucase şase meciuri în campionat pentru echipa lui Cristian Pustai, care l-a adus în această toamnă, de la Nimes. Fotbalistul născut în Franţa a semnat în luna octombrie cu Gaz Metan, după ce jucase toată cariera doar în Franța, la Chateauroux şi Nimes.

Concordia a încheiat partida în zece oameni, după eliminarea lui Cristescu din minutul 87. Gaz Metan încheie anul 2017 cu 15 puncte în clasamentul Ligii I. În prima etapă după vacanța de iarnă, jucătorii lui Cristian Pustai vor întâlni FCSB, la Mediaș.

Ad