Acum citesti:
2018 vine cu schimbări în lotul Gazului Metan
Intreg articolul 2 minute de lectura

2018 vine cu schimbări în lotul Gazului Metan

2018 va aduce o primenire a lotului formației de fotbal Gaz Metan Mediaș. Se anunță schimbări mari în lotul „lupilor negri” în această vacanță de iarnă. Șefii medieșenilor vor trage linie și vor face bilanțul primei părți a sezonului, unul sub așteptări pentru toți suporterii și conducătorii Gazului Metan. Locul 12 ocupat în acest moment de jucătorii lui Cristian Pustai l-a nemulțumit profund pe șeful echipei, Ioan Mărginean, care a spus că jucătorii medieșeni nu au întârzieri la salarii și au parte de condiții de pregătire, refacere și antrenament dintre cele mai bune. Mărginean așteaptă în schimb de la jucători să nu își bată joc de meseria de fotbalist și spune că locul din clasament îl obligă să treacă la măsuri drastice în vacanța de iarnă, când la echipă vor avea loc schimbări mari în ceea ce privește componența lotului.

“Vor fi schimbări majore în această iarnă pentru că locul din clasament nu ne mulțumește, nu merităm această soartă. Părerea mea este că noi am oferit condiții de salarizare, salariile sunt la zi, deci jucătorii noștri nu au avut niciodată întârzieri. Jucătorii noștri au cele mai bune condiții de hrană, de deplasare, de pregătire, terenuri sintetic, de iarbă și refacere și în schimb trebuie să respecte meseria de fotbalist. Noi, ca oameni cu experiență trebuie să-i ajutăm, să crede în ei, dar din păcate va trebui să facem mari schimbări la nivelul lotului pentru că ne place, nu ne place, locul din clasament nu ne dă voie să nu mișcăm la nivelul lotului”, a spus președintele Gazului Metan.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.