Federatia Romana de Tenis de Masa Facebook
Foto credit: Federatia Romana de Tenis de Masa Facebook

Sport 5.02.2018

Rezultat fantastic la tenis de masă! O româncă, cea mai bună jucătoare din Europa!

Federatia Romana de Tenis de Masa Facebook”O fată frumoasă cu inima mare care bate pentru România” a câștigat ITTF Europe Top 16 Cup! Bernadette Szocs a avut o evoluție splendidă la turneul care a reunit cele mai bune 16 jucătoare de tenis de masă din Europa, la senioare. La numai 22 de ani, ”Bernie the best” a învins-o în finală pe deținătoarea titlului, Jie Li. A fost 4-1 (12-10; 8-11; 11-6; 11-5 și 11-7)  la seturi în favoarea româncei. Tenismena olandeză de origine asiatică a fost depășită la toate capitolele de româncă. Până în ultimul act, Szocs nu a pierdut niciun set, reușind să le depășească cu 4-0 pe ucraineanca Tatiana Bilenko, unguroaica Georgina Pota și suedeza Matilda Ekholm. Competiția desfășurată la Montreaux (Elveția) a fost una grozavă pentru țara noastră, Eliza Samara a fost jucătoarea care a încheiat pe ultima treaptă a podiumului de premiere. Eliza a fost victorioasă în fața Matildei Ekholm, scor 4-2 (11-4; 8-11; 11-6; 11-9; 4-11 și 11-8).

Aici puteți vedea ultimele două puncte ale finalei:

Federatia Romana de Tenis de Masa Facebook

Bernadette Szocs este a patra româncă ce s-a impus la acest concurs. Ultima a fost Otilia Bădescu, acum 23 de ani. 6000 de euro este suma pe care a încasat-o Bernie. Ea și Eliza Samara și-au asigurat prezența la Campionatul Mondial.

Bernadette Szocs s-a născut la Târgu Mureș. Ea a fost prima jucătoare din istorie ce a cucerit 11 titluri europene la junioare, iar în ultimele șase luni a început să confirme tot mai mult și la senioare talentul său uriaș, valoarea și munca depusă în toți acești ani.

Federatia Romana de Tenis de Masa Facebook Federatia Romana de Tenis de Masa Facebook

 

Ad