1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Marea campioană sibiană, Steliana Nistor a fost invitata programului ”Campionii României În Școală, Liceu și Universități”

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

DSC03033Programul național ”Campionii României În Școală, Liceu și Universități” a continuat astăzi în orașul nostru. Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu a fost gazda evenimentului. Instituție de prestigiu la care nu putea fi prezent decât un sportiv de mare excelență. Steliana Nistor a fost invitata organizatorilor. Fosta mare campioană sibiană le-a vorbit elevilor despre cariera sa incredibilă în gimnastică și i-a îndemnat pe copii să facă un sport. Steliana le-a spus faptul că disciplina și foarte mult respect pentru antrenor sunt condiții de bază. ”Toate concursurile la care am participat, atât naționale, europene, mondiale și Olimpiadă sunt cele mai importante pentru mine. Pentru fiecare dintre noi contează foarte mult să facem ceea ce ne place. Să ne dorim să facem și lucrurile care nu ne plac ca să ne putem descoperi pe noi înșine. Trebuie să te axezi pe ceea ce îți dorești și să nu te lași indiferent de obstacol. Trebuie să treci peste ca să poți să reușești tot ce ți-ai propus. Sfatul meu pentru voi este să alegeți o ramură sportivă, este foarte important pentru sănătatea voastră, atât fizică, cât și psihică”, a spus Steliana.

 
Medaliată la Olimpiadă, mondiale, europene și naționale
DSC03016Evenimentul a fost organizat de către Direcția Județeană pentru Tineret și Sport din Sibiu. Anton Călin și Matei Damian au fost reprezentanții DJTS, iar Mircea Galață a fost prezent din partea Inspectoratului Școlar Sibiu. ”Ne bucurăm că astăzi ne aflăm la Colegiul Național Octavian Goga. Un liceu în care elevii participă activ și conștient la activitățile sportive”, a spus Mircea Galață.
 
DSC03029Steliana Nistor are 28 de ani. Ea a făcut 15 ani gimnastică. Steliana a reprezentat cu mare cinste țara noastră la cele mai importante competiții de pe planetă. În cariera sa, sibianca a obținut o medalie de bronz cu echipa la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), două medalii de argint  și una de bronz la Campionatul Mondial de la Stuttgart (2007), și cinci medalii la Campionatul European, printre care una de aur, la Clermont 2008. ”A fost o întâlnire foarte frumoasă, foarte interesantă, iar colectivul de la Colegiul Național Goga a fost foarte primitor. Am văzut și alți copii, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Au fost cuminți și disciplinați. Trăiesc cu o speranță că ei vor practica un sport”, a declarat Steliana.
DSC03014Steliana Nistor continuă gimnastica și în acest moment, ca antrenoare. Ea antrenează în privat și se ocupă cu gimnastica de întreținere pentru copii cu vârstele cuprinse între 4 și 11 ani.  ”Mi-am dorit de când eram sportivă să pot oferi copiilor ceea ce eu nu am avut parte și poate cândva o să auzim de o nouă Steliana Nistor”, a mai spus fosta gimnastă.
Aici puteți vedea câteva evoluții memorabile ale Stelianei Nistor:

https://www.youtube.com/watch?v=PnmjRC20gMc
https://www.youtube.com/watch?v=U0HSR_W4wnU

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect