16.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

România 70-82 Letonia. Nu am putut mai mult!

Cele mai citite

Naţionala României nu a reuşit să şocheze întreaga lume a baschetului masculin, fiind învinsă din nou de Letonia cu scorul de 70-82. Cu puţin timp în urmă, tricolorii au jucat de la egal la egal până la pauză cu balticii, dar ca şi în meciul tur, după ieşirea de la cabine nu au mai putut face faţă, diferenţa de valoare spunându-şi cuvântul. Vlad Moldoveanu a avut două sferturi de senzaţie. El a fost de neoprit sub panou şi a marcat de la libere. De partea cealaltă, oaspeţii au replicat prin masivul Freimanis care a fost înfricoşător sub panou, ajutând la recuperări şi cu puncte pe tabelă. S-a intrat 37-37 la pauză. În sfertul trei s-a lămurit totul, în primele şase minute apărarea noastră fiind „invizibilă”, iar Janis Blums cu trei coşuri consecutive de trei puncte i-a distanţat pe letoni până la 43-56. În atac nu am contat aproape deloc, ratând cu nonşalanţă din câţiva metri, numai Silvăşan părând a fi prezent pe parchet. România a revenit în meci prin Mandache şi Paul cu acţiuni individuale, dar letonii s-au întors la un avans liniştitor, trecând fără probleme prin defensiva visătoare. Sfertul patru a început de la 55-64 pentru oaspeţi. Paul şi Nicoară au marcat câte un coş fiecare în primul minut, dar apoi totul s-a năruit şi tricolorii nu au mai existat în teren. Letonia a făcut ce a dorit, scorul luând proporţii, apoi s-au relaxat pe final şi s-a terminat 70-82. Partida s-a disputat în Sala Transilvania în faţa a 2500 de spectatori. Publicul a fost incredibil pe toată durata disputei, încurajându-şi echipa din primul până în ultimul minut.
Cu acest insucces, România a încheiat grupa F pe poziţia secundă şi depinde de jocul rezultatelor pentru a se califica la Campionatul European sau a rămâne acasă. Decisiv este meciul Bosnia-Islanda, duel care are loc la această oră. Vom reveni cu mai multe amănunte.
UPDATE
Tricolorii au ratat prezenţa la Eurobasket 2015, Bosnia câştigând în Islanda la o diferenţă mult prea mică. Astfel, având cosaverajul la -28, România este singura formaţie de pe poziţia secundă în grupă, care nu prinde turneul final.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

All 4 Sport Sibiu, noi performanțe la campionatele regionale de înot

Micii sportivi de la Clubul All 4 Sport Sibiu s-au întors cu rezultate notabile de la Campionatele Regionale de...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect