Acum citesti:
Veşti bune pentru bicicliştii sibieni!
Intreg articolul 3 minute de lectura

Veşti bune pentru bicicliştii sibieni!

Sibiul ar putea avea reţele integrate cu piste de biciclete după modelul olandez

Retea integrata de bicicleteAstăzi, la Primăria Sibiului s-a prezentat un program ce ar putea transforma Sibiul în „primul oraş românesc al bicicliştilor”. Planul este pe o perioadă de 10-15 ani şi cuprinde un sistem integrat cu piste de biciclete, reţele care ar urma modelul olandez, specialişti în acest domeniu. Proiectul ar urma să se facă cu bani europeni, sumă care există şi este uşor de accesat. Acest program a fost adus în faţa tuturor oamenilor din sală de către americanul Patrick Seidler, CEO al Wilderness Trail Bikes şi preşedinte al Asociaţiei Non-Profit Tam din USA. El este responsabil pentru introducerea cu succes a proiectului în mai multe oraşe din lume, după studierea lui pentru mulţi ani în „ţara lalelelor”. Seidler le-a arătat şi românilor noştri cum se prezintă reţelele integrate cu piste de biciclete în Olanda, americanul mergând acolo împreună cu reprezentanţi ai Sibiului timp de cinci zile, ca aceştia să vadă direct de la faţa locului.

Patrick Seidler : ”Olandezii ne-au dat deja ideea ce înseamnă să proiectăm sisteme integrate de transport cu bicicleta. O mare parte a efectelor produse de gazele de seră se datorează mersului cu maşina. Putem combate schimbările climatice prin folosirea bicicletelor ca alternativă. Mersul pe bicicletă este benefic pentru sănătate, transport, relaxare şi mediul înconjurător”.

În sprjinul lui Patrick Seidler au venit reprezentanţii Primăriei, Lucian Vizantie şi Ilie Stoiţa, plus oameni implicaţi în ciclismul sibian, Cosmin Costea, organizatorul Turului Sibiului, şi Mihai Proca, preşedintele Asociaţiei Tură în Natură. Lucian Vizantie a arătat modul cum olandezii au construit pistele, cât de importanţi sunt bicicliştii acolo, şi posibile locuri din Sibiu unde s-ar putea face o pistă de biciclete. „În Sibiu, soluţia ar fi ca bicicliştii să aibă prioritate în centrul istoric. De asemenea, la Podul Gării spre Lazaret şi Podul de la Gara Mică, credem că ar putea fi ataşat lateral o pistă de biciclete. În Olanda, bicicliştii sunt foarte importanţi. S-au creat treceri semaforizate pentru biciclete, olandezii pot să îşi i-a bicicleta cu ei în tren. Bicicletele au prioritate în faţa maşinilor în zonele rezidenţiale. Mai mult, s-a dat o lege prin care în caz că se întâmplă un accident între un om cu maşina şi unul cu bicicleta, cel cu maşina este tot timpul de vină”, a spus Lucian. Ilie Stoiţa a prezentat stadiul la care este Sibiul cu dezvoltarea pistelor în 2014, Cosmin Costea a venit cu un filmuleţ video despre Turul Sibiului, iar Mihai Proca a punctat importanţa creării unor piste sigure.

Astfel, dacă aceste planuri îndrăzneţe s-ar realiza, Sibiul ar putea avea în viitor pasaje subterane şi supraterane, spaţii cu prioritate pentru biciclişti şi o interconectare între cartiere.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.