13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Boxul, promovat în rândul tinerilor sibieni

Cele mai citite

36 de sportivi au participat la cea de-a XXVIII-a ediţie a Centurii Păltiniş – Memorialul Fraţii Negrea la box. Aceştia au venit atât din Italia de la clubul Pino Culot Trieste, cât şi de la cluburile Dunărea Galaţi, CSM Alba Iulia, CSM Câmpia Turzii, ACS Thunder Râmnicu Vâlcea, CSM Timişoara şi CSM Sibiu. Competiţia urmăreşte promovarea boxului în rândul tinerilor şi a avut două gale. Vineri, 10 august, au fost semifinalele, iar sâmbătă, 11 august, finalele. Pentru că a fost vorba de o competiţie internaţională, Federaţia Română de box a avut un delegat special în persoana lui Nicolae Iancu, preşedintele Colegiului de Arbitri. Clubul Sportiv Municipal Sibiu a cştigat 3 locuri I, prin sportivii Marin Sergiu, Valentin Cimpoieru şi Marin Liviu. Locul 1 pe echipe însă a aparţinut sportivilor de la clubul CSM Alba Iulia, pentru că au reuşit să obţină cele mai multe locuri 1. „Sportivii clasaţi pe prima poziţie au primit drept răsplată un tricou cu însemnele competiţiei, diplome şi figurine reprezentative. Organizator al acestei competiţii a fost CSM Sibiu, cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local şi al Casei de Cultură a municipiului Sibiu”, spune Dan Magoş, purtător de cuvânt al CSM Sibiu. Raluca Buduşan

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vremea în aprilie: temperaturi mai ridicate decât cele normale perioadei

Pe tot parcursul lunii aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.Săptămâna 1-8 aprilieValorile termice...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect