Acum citesti:
Simona Halep s-a calificat în turul II la Roland Garros
Intreg articolul 2 minute de lectura

Simona Halep s-a calificat în turul II la Roland Garros

www.gettyimages.comCea mai bună jucătoare de tenis de câmp a României nu a avut nici o problemă în turul inaugural al întrecerii ce se desfăşoară în capitala Franţei. Simona Halep a avut nevoie de numai 38 de minute pentru a trece de japoneza Nao Hibino (nr.71 WTA), scor 6-2, 6-0. Meciul trebuia să se dispute în ziua de duminică, dar a fost amânat pentru luni, din cauza ploii. „Am încredere în forţele proprii, după turneul câştigat la Madrid. Acum îmi fac jocul meu, nu mă uit la ce joacă adversara. A fost puţin greu pentru că meciul s-a amânat din cauza ploii şi a trebuit să aştept, însă nu mă plâng pentru că şi pentru celelalte jucătoare a fost la fel. Mă bucur că am reuşit să intru în minge pe primul serviciu al adversarei şi consider că acesta este un pas înainte”, a declarat Simona la finalul partidei. În turul secund, constănţeanca va evolua contra jucătoarei din Kazahstan, Zarina Diyas (nr.90 WTA). Jocul se va disputa miercuri, ora începerii urmând a fi anunţată ulterior. Simona Halep este cotată cu şansa a şasea la câştigarea trofeului mult visat de la Roland Garros. Turneu unde românca a ajuns până în finală în 2014.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.