RedBull mare

Sport 10.05.2017

49 de proiecte, selectate pentru Agenda sportivă

Primăria Sibiu a selectat 49 de proiecte în vederea cofinanțării în 2017, prin Agenda sportivă. Potrivit comisiei speciale care s-a ocupat de selecție, au fost alese proiectele care au întrunit minim 60 de puncte.

Cele mai multe evenimente nu sunt la prima ediție și au demonstrat până acum că pot strânge public numeros, captând interesul sibienilor.

Baschet Club Sibiu are patru proiecte propuse spre finanțare, dar se regăsește pe lista ce va fi supusă aprobării Consiliului Local și Memorialul Tordai.

Se mai găsesc pe listă Maratonul Internațional Sibiu, Raliul Sibiului, Turul Ciclist, Sibiu Open, etapa Sibiu din Campionatul Național de Raliuri, Red Bull Romaniacs, dar și Turul Campionatului de minifotbal Luceafărul.

Vor mai fi susținute, în 2017, diferite echipe să participe la competiții naționale sau internaționale.

În acest an, bugetul alocat pentru Agenda sportivă este de 4,5 milioane de lei. În 2016, pe Agenda sportivă au fost depuse 48 de proiecte și au fost selectate 22, care au primit o finanțare totală de 3.173.000 de lei.

 

 

 

Ad