Costul unui vis venit de sus

„Am pierdut toate” (Filipeni 3:8)

Oprește-te și ascultă cu atenție ceea ce îți spun cei din jurul tău. Mulți dintre ei își exprimă regretul pentru că au dat înapoi de la visul lor din anii tinereții: o carieră pe care nu au urmat-o, o oportunitate ratată, o relație lăsată să se ofilească și să moară. După zeci de ani, se reîntorc la el, dar pentru unii este prea târziu. Nu-și pot împlini visul, indiferent de prețul pe care ar fi dispuși să-l plătească. Pentru alții, visul este posibil, dar prețul, prea mare.
În cartea sa „Pune-ți visul la încercare (Put your dream to the Test)”, dr. John Maxwell scrie: „Când urmărești un vis este ca și cum te-ai cățăra pe un munte. Nu vom ajunge niciodată în vârf dacă avem prea multe bagaje. Pe măsură ce intrăm într-o nouă etapă a cățăratului, luăm o decizie. Vom mai lua și alte lucruri de cărat, vom lăsa jos lucrurile care nu ne ajută să urcăm, schimbăm ceea ce avem cu altceva sau nu mai urcăm deloc? Unii oameni încearcă să ia prea multe lucruri cu ei… . Când oamenii de succes urcă, ei renunță la anumite lucruri sau încep să le schimbe pentru a ajunge la un nivel mai înalt … .Plățile necesare pentru împlinirea visului nu se termină niciodată. Călătoria continuă numai dacă decizi să plătești prețul. Cu cât vrei
să ajungi mai sus, cu atât trebuie să renunți la mai multe lucruri. Cu cât plătești mai mult, cu atât bucuria ta va fi mai mare și o vei simți când în cele din urmă îți împlinești visul”.
Cineva spunea că o sarcină fără viziune este o corvoadă. O viziune fără sarcină este o fantezie. Dar o sarcină cu o viziune este calea spre victorie și împlinire.

Editia tiparita : 290

Ad