Muzeograful Răzvan Malanca din cadrul Muzeului de istorie – Casa Altemberger, aparținând Muzeului Național Brukenthal, a realizat o amplă documentare istorică, o așa numită „periegheză urbană”, dar și o cercetare amplă a patrimoniului din colecțiile Muzeului Național Brukenthal și Muzeului Național al Unirii de la Alba-Iulia. Astfel a reușit să aducă în actualitate o parte însemnată din istoria Sibiului, lucru care îl diferențiază de alte așezări umane.
Prin demersul său, Răzvan Malanca a restituit Sibiul o parte importantă din istoria sa, despre care, efectiv, nu se știa.
Acesta a reușit să identifice trei bombarde sau tunuri mortieră din fontă care au aparținut arsenalului medieval de secol XVI al cetății Sibiului. Aceste mortiere sunt consemnate în inventare de perioadă care au înregistrat în epocă efectivul de armament de care dispunea Sibiul la trecerea în cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Astfel, în inventarul din anul 1555 întocmit de renumitul Conrad Haas (cunoscut mai bine pentru contribuția sa din Coligatul de la Sibiu privind racheta în trepte) au fost menționate printre alte arme și două tunuri mortieră, iar în anul 1575 un al treilea tun mortieră a fost consemnat ca făcând parte dintr-un inventar de arme distribuit în grija mai multor turnuri de strajă care alcătuiau fortificația Sibiului, același inventar fiind ulterior confirmat în anul 1607 ca fiind colecția privată a primarului sibian, Albert Huet.
Răzvan Malanca: „Prin acest demers consider că am reușit să-i restitui Sibiului și comunității sale o parte fizică din istoria sa de acum aproape 500 de ani”
Prin analogie cu alte două tunuri de aceleași caracteristici tipologice aflate la Alba-Iulia, au putut fi determinate cele trei tunuri descoperite la Sibiu, oraș care până în acest moment nu era cunoscut ca deținător de astfel de piese de armament medieval.
Răzvan Malanca, realizând acestea, comunității sibiene nu doar că i-a fost restituită o parte din istoria care a fost considerată pierdută, dar mai mult, aceste piese cu valoare patrimonială de excepție au fundamentat recunoașterea unei tipologii de arme de foc neînregistrată, tipologie de tunuri pe care în cele din urmă a denumit-o „transilvăneană”.
„Despre mortierele de la Sibiu nu pot afirma că le-am descoperit cu adevărat, ci mai degrabă le-am localizat și determinat, atât prin coroborare cu documente de perioadă, cât și prin analogie cu cele două tunuri mortieră deja expuse la muzeul din Alba-Iulia. Prin acest demers consider că am reușit să-i restitui Sibiului și comunității sale o parte fizică din istoria sa de acum aproape 500 de ani, o parte care până de curând a fost considerată pierdută iremediabil. Deși ocrotesc la nivel profesional patrimoniul cultural al orașului Sibiu, deja timp de 10 ani, consider că abia acum am reușit să îmi plătesc o parte semnificativă din datoria pe care o am din punct de vedere moral față de acest minunat oraș pe care l-am adoptat venind aici în anul 2009 (eu fiind din Brașov) și care, la rândul său, m-a acceptat și integrat în structurile sale culturale”, afirmă muzeograful MNB, Răzvan Malanca.
Din ce motive au fost încorporate în imobil
Primele două mortiere, menționate la 1555, au fost descoperite ca fiind reutilizate ca elemente de arhitectură cu rol atât practice, dar și estetic-tematic, ele constituind împreună cu poarta prevăzută cu vârfuri de suliță o adevărată recuzită demnă de un simbol militar. Acestea au fost scoase din uz și montate cu rol de distanțiere pentru poarta de acces a unei case din Orașul de Sus. Pe vremuri, carele și căruțele aveau varii lățimi, iar roțile din lemn dispuneau de butuci care protuberau la extremități. Pentru a se evita lovirea zidăriei cu acești butuci și nu numai, erau plasate aceste distanțiere, care asigurau o încadrare optimă prin ganguri și spațiul porților.
Aceste distanțiere erau de regulă din piatră, fie naturală sau fasonată, de unde și o altă denumire a lor, cea de pietre de car. Casa este situată pe strada Alexandru Papiu Ilarian, nr. 6, din Sibiu, la mică distanță de Turnul Archebuzierilor. A fost construită între anii 1800-1825 în stil neoclasic. Proprietarul inițial nu a fost încă identificat, însă putem aprecia că trebuie să fi fost vorba despre un personaj cu grad înalt în armata austriacă.
O casă cu istorie și proprietari de seamă ai burgului. Unul dintre aceștia a fost Ilie Floașiu
Dintre proprietarii cunoscuți ai clădirii amintim pe tipograful Peter Drotleff, care a cumpărat casa în anul 1905 și care a vândut proprietatea ulterior, în perioada interbelică, lui Ilie Floașiu, un comerciant de seamă al orașului Sibiu din prima jumătate a secolului XX, care în 1920, la data de 5 octombrie, deschide la intersecția dintre Str. Alexandru Papiu Ilarian (Honterusgasse între 1875 – 1947) și Str. Nicolae Bălcescu (pe atunci Strada Regina Maria Nr. 21) magazinul de manufacturi și coloniale, cel mai mare magazin românesc din Ardeal în perioada interbelică. Casa cu bombarde, așa cum este supra-numită, se află în spatele acestei proprietăți.
Cea de a treia bombardă sau tun mortier identificat și propus a fi cel existent la 1575 și reconfirmat la 1607, se află în colecția Muzeului Național Brukenthal, la secția de istorie din cadrul Casei Altemberger. În registrele de inventar este menționat doar ca obiect din fontă tronconic, fapt pentru care nu a fost determinat până în prezent.
Caracteristicile tunurilor
Procesul de manufactură a acestui tip de mortieră consta în două etape principale. Aceste etape au putut fi înțelese și descrise datorită gradului de deteriorare al unora dintre obiectele luate în studiu. Prima etapă consta în confecționarea unui tub din plăci de fier forjat, sudate prin batere la cald. Acest tub constituia cămașa internă, sau armătura. A doua etapă consta în încastrarea armăturii forjate într-o matriță de turnare ce se practica din două tipare. Apoi se turna fonta în matriță.
Caracteristicile tipologice ale acestor mortiere sunt: forma generală de tub tronconic realizat din masă de fontă și cu închiderea chiuloasei în semicalotă; orificiul de dare a focului aflat în baza chiuloasei; centrul de greutate foarte jos, spre baza chiulasei, țeava lisă; cele două trunioane rectangulare (sau umeri de susținere) poziționate pe un inel de consolidare numit și coastă sau astragal care este plasat la 10 -15 cm sub gura de tragere delimitând astfel voleta de restul corpului de tun.
Această din urmă caracteristică face ca acest tip de armă să fie țintită exclusiv într-un unghi de până la 45 de grade și niciodată orizontal, lucru ce conferă statutul de mortier. Pentru scoaterea tunurilor din uz, aceste trunioane erau rupte. Doar unul singur, cel de la Alba, mai păstrează intacte cele două trunioane. De asemenea, tot pentru scoaterea din uz a acestor arme, în interiorul țevilor a fost turnat metal.
Extras din studiul „Redescoperirea a trei tunuri mortieră din arsenalul medieval al orașului Sibiu, sec. XVI”, de Răzvan Malanca
Răzvan Malanca – Doctor în Istorie, Expert în Conservarea Patrimoniului Cultural Mobil, Restaurator, Conservator Opere de Artă și Monumente Istorice – Acreditat, Conservator Bunuri Culturale la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, a reușit să ajungă la rezultate importante în domeniul istoriei militare, atât locale, cât și internaționale.
Rezultate preliminarii ale acestei cercetări au fost prezentate în cadrul Conferinței Internaționale „Relații Interetnice în Transilvania. Militaria Mediaevalia in Europa Centrală și de Sud-Est”, secțiunea Armament Medieval, conferință organizată de Guvernul României – Departamentul pentru relații interetnice, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în anul 2023. Titlul titlul prezentării: „16th century heavy artillery. A Transylvanian typology of cast iron mortar cannons”.
A urmat apoi publicarea în limba germană a articolului: „Redescoperirea a trei tunuri mortieră (bombarde) din arsenalul medieval al orașului Sibiu (sec. XVI)”, apărut în revista Institutului Academiei Române de Cercetări Socio-Umane din Sibiu: FORSCHUNGEN ZUR VOLKS-UND LANDESKUNDE (2023).
Prezentarea studiului în cadrul Sesiunii Anuale Internaționale de Comunicări Științifice 2024, organizată de Muzeul Țării Făgărașului „ Valer Literat” din Făgăraș, va face posibilă apariția studiului științific redactat în limba română, urmând ca în anul 2025 să apară și varianta în limba engleză, în revista MILITARIA MEDIEVALIA.
