Connect with us

Administrație

A început depunerea de proiecte culturale, sportive și de tineret, la Consiliul Județean

Avatar

Publicat

pe

Sibienii cu inițiativă sunt așteptați să depună proiecte care pot fi finanțate prin agendele de cultură și dezvoltare a comunității, sport și tineret. Bugetul alocat pentru aceste inițiative este de 2 milioane lei.

Joi, 6 februarie, Consiliul Județean Sibiu a anunțat că a fost deschisă sesiunea de depunere pentru proiectele care vor putea fi cofinanțate prin Agenda culturală, cea sportivă și cea de tineret a județului Sibiu. În aceeași ședința a fost aprobat și bugetul local al județului pe anul 2020.

PUBLICITATE

Astfel, proiectele culturale și pentru dezvoltarea comunității, precum și cele pentru tineret vor putea fi depuse în perioada 7 februarie  – 9 martie până la ora 16.00, în timp ce proiectele sportive, atât cele pentru structurile de private și publice, se depun în perioada 12 – 27 februarie, ora 16.00.

Suma alocată de administrația județeană pentru susținerea acestor proiecte este de 2.000.000 lei. Pentru Agenda culturală și dezvoltarea comunității au fost alocați 1.100.000 lei, 650.000 lei pentru Agenda sportivă din care 500.000 lei pentru proiectele derulate de structurile de drept privat și 150.000 lei pentru structurile de drept public,  iar pentru Agenda de tineret 250.000 lei.

Proiectele se depun la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, strada General Magheru, numărul 14 la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni al instituţiei. 

PUBLICITATE

Ghidul şi anexele aferente, precum şi Regulamentul de înscriere se găsesc pe site-ul Consiliului Județean Sibiu, la secţiunea  Acțiunile noastre. Informaţii se pot obţine și la numărul de telefon 0269217733.

Aceste ghiduri s-au aflat în consultare publică pe site-ul instituției încă din 23 decembrie. În data de 3 februarie Consiliul Județean Sibiu a organizat două dezbateri publice în cadrul cărora au fost făcute mai multe sugestii și observații de care CJ Sibiu a ținut cont.

„Suntem convinși că și în acest an vom avea evenimente de calitate în județul Sibiu și vreau să accentuez faptul că finanțarea lor din bani publici se va face ținând cont de responsabilitatea pe care organizatorii o dovedesc față de mediu. Mă refer la interdicția utilizării obiectelor de unică folosință din plastic care este un criteriu eliminatoriu. Atragem atenția promotorilor de proiecte să țină cont de acest aspect și în planul de acțiuni și în întocmirea bugetelor. Știm că e mai ieftin și mai comod să servești apă în pahare de plastic de unică folosință, dar vom finanța cu prioritate din bani publici proiectele care vor ști să prevadă soluții alternative” a declarat președinta Daniela Cîmpean.

PUBLICITATE

Soluțiile pot fi unele creative – de la garanție percepută de organizatori pentru vesela reutilizabilă, la folosirea de materiale reciclate sau biodegradabile.

Un alt criteriu eliminatoriu pentru proiectele ce vor fi finanțate este colectarea selectivă a deșeurilor, o obligație legală și pentru persoane juridice. Proiectele vor trebui să dovedească colectarea selectivă, fie prin efortul unor echipe de voluntari sau prin contracte cu operatori specializați. Nici criteriile pentru egalitate de șanse nu vor fi neglijate. Proiectele care asigură participarea echilibrată a femeilor și bărbaților, dar și cele care prevăd în mod expres măsuri care să faciliteze accesul pentru persoanele cu dizabilități în cadrul acțiunilor și evenimentelor vor obține puncte în plus la evaluare.

PUBLICITATE

Administrație

Lucrări de întreținere pe strada N. Teclu. Circulație alternativă timp de 10 zile

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Primăria Sibiu a decis să înceapă lucrările de reparații și pe strada Nicolae Teclu, din Orașul de Jos, fără să oprească circulația.

O nouă stradă din zona centrală intră în reparații, în perioada 27 septembrie – 8 octombrie, după cum anunță Primăria Sibiu. Începând de luni, 27 septembrie, traficul de pe str. Nicolae Teclu, inclusiv giratoriul de la intersecția dintre str. Ocnei și str. Târgu Fânului, va fi afectat de lucrările de asfaltare, ce se vor desfășura fără oprirea completă a circulației.

Primăria spune că se va circula alternativ pe una dintre cele două benzi disponibile pe această stradă cu sens unic. Lucrările presupun îndepărtarea stratului vechi de asfalt și asfaltarea cu un strat nou.

PUBLICITATE

„Șoferilor li se recomandă să aleagă rute ocolitoare, iar dacă trebuie să tranziteze zona în perioada lucrărilor, aceștia sunt rugați să circule cu atenție sporită și să dea dovadă de înțelegere”, transmite Primăria Sibiu.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Datele sibienilor privind serviciul de salubrizare, accesibile online

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Sibienii au de-acum la dispoziție o platformă online pe care pot urmări în timp real informațiile la taxa de salubrizare și la cantitățile de deșeuri colectate. Informațiile sunt aceleași cu cele folosite de serviciul de salubrizare pentru taxare.

Primăria Municipiului Sibiu a lansat, în colaborare cu operatorul de salubrizare SOMA, o platformă electronică pe care sibienii vor avea posibilitatea să consulte în timp real informațiile referitoare la gestionarea deșeurilor pe care le generează în gospodării și cu privire la taxa de salubrizare pe care o datorează.

Accesarea platformei se face direct din site-ul primăriei, pe adresa salubrizare.sibiu.ro

PUBLICITATE
Ara_002

Informații online Salubrizare Sibiu 

Creând un cont pe această platformă, în câțiva pași simpli, sibienii pot beneficia de următoarele instrumente electronice:

  • Vizualizarea numărului de colectări a pubelelor pentru deșeuri reziduale (negru) pentru locul de consum respectiv
  • Consultarea tipului de abonament activ în prezent pentru locul de consum respectiv
  • Vizualizarea costului lunar al pachetului de servicii selectat
  • Depunerea declarațiilor pentru taxa de salubrizare, fie noi, fie rectificative
  • Comunicarea directă, electronică, cu operatorul de salubrizare Soma prin accesarea secțiunii CERERI ȘI AJUTOR. De asemenea, la dispoziția cetățenilor stă adresa management.salubrizare@sibiu.ro pentru comunicarea cu Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului.

CUM VĂ CONECTAȚI PE PLATFORMĂ:

Pasul 1. Solicitarea credențialelor necesare pentru crearea contului.

Dacă aveți deja cont pe platforma de e-administrație de pe sibiu.ro, trebuie să transmiteți un e-mail către management.saubrizare@sibiu.ro și veți primi ca răspuns credențialele necesare pentru crearea contului: un număr personal și un cod unic.

PUBLICITATE

Utilizatorii care nu sunt înregistrați pe platforma de E-administrație cu adresa de e-mail, pot solicita în baza actului de identitate credențialele la sediul Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului (str.9 Mai, nr.16) sau la sediul Direcției Fiscale Locale Sibiu (str. Turismului, nr. 15A).  Deplasarea la ghișee este necesară pentru a proteja siguranța datelor dumneavoastră cu caracter personal.

Pasul 2.Creați un cont pe  www.salubrizare.sibiu.ro

Folosiți adresa dumneavoastră de e-mail, urmați instrucțiunile și verificați contul creat. Veți primi un e-mail care vă permite printr-un simplu click să confirmați acest cont.

PUBLICITATE

Pasul 3. Indicați locul dumneavoastră de consum

După ce ați confirmat contul, folosind numărul personal și codul unic pe care le-ați primit pe e-mailul dumneavoastră, puteți indica locul de consum pentru care plătiți taxa de salubrizare.

Pasul 4. Verificați datele și validați codul pubelelor

PUBLICITATE

După ce ați definit locul de consum, este important să verificați acuratețea datelor înregistrate. În cadrul platformei digitale puteți să vă gestionați declarația de salubrizare,  să confirmați codul pubelelor alocate sau platforma unde sunteți arondat să depuneți deșeurile. Găsiți codul pubelelor înscris pe autocolantul lipit pe pubela neagră, iar codul platformei unde sunteți arondat și locația acesteia se pot vizualiza în cadrul declarației de impunere.

Subliniem că, în conformitate cu noul Regulament privind taxa de salubrizare în municipiul Sibiu, este obligatoriu să fiți conectat la serviciile de salubrizare, ceea ce presupune depunerea unei declarații de salubrizare, iar dacă ați depus deja declarația este obligatorie verificarea datelor introduse în sistem prin declarațiile depuse anterior pentru ca acestea să corespundă cu realitatea curentă.

Reamintim că plata taxei de salubrizare este posibilă și în format electronic. Fără a vă deplasa la ghișeele Primăriei, prin platforma de e-administrație de pe sibiu.ro, puteți efectua plata sumelor datorate.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Acțiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor, în Sibiu

Avatar

Publicat

pe

În perioada 24-25 septembrie este programată cea de-a șasea campanie din acest an împotriva țânțarilor și cea de a treia împotriva căpușelor de pe domeniul public al municipiului Sibiu.

Firma contractată de Primăria Sibiu va împrăștia substanțele în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică.

PUBLICITATE

“Deși substanțele folosite – Cymina Ultra și respectiv Deltatim Plus – sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, cele două acțiuni vor fi reprogramate”, transmit reprezentanții municipalității.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE